Băsescu: Este o contradicţie că reuşim să absorbim banii de la BEI, dar nu şi fondurile UE

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe preşedintelui Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer, căruia i-a spus că există o contradicţie între faptul că România reuşeşte să absoarbă banii pentru investiţii de la BEI, dar nu şi fondurile europene.
Economica.net - lun, 11 mart. 2013, 12:30
Băsescu: Este o contradicţie că reuşim să absorbim banii de la BEI, dar nu şi fondurile UE

„Din păcate, anul acesta, avem mai puţine resurse pentru a cofinanţa proiectele. Sper că, imediat ce fondurile UE alocate pentru diferite proiecte vor ajunge în Bucureşti, se vor putea crea condiţiile fiscale necesare în a doua parte a anului pentru a porni proiectele”, a declarat Băsescu, în debutul întrevederii cu preşedintele BEI.

La rândul său, Werner Hoyer a afirmat că, după multe vizite făcute la Bucureşti în ultimii ani, este „extrem de încurajatoare” situaţia actuală, menţionând că BEI este gata să facă mai multe pentru România. El a adăugat că înţelege „restrângerile bugetare” pe care le-a avut ţara noastră.

„Este nevoie de creativitate pentru a beneficia de resursele care sunt”, a spus Werner Hoyer, completând că BEI doreşte colaborarea cu autorităţile de la Bucureşti pentru a exista o şi mai bună asistenţă, din acest punct de vedere, pentru ţara noastră.

În context, Traian Băsescu a vorbit despre existenţa unei contradicţii în faptul că România reuşeşte să absoarbă banii de la BEI, dar nu şi fondurile europene.

„De multe ori am ridicat întrebarea cum de suntem capabili să absorbim banii de la Banca Europeană de Investiţii, dar nu suntem capabili să absorbim banii europeni. Aici este o contradicţie, pentru că, mai mult sau mai puţin, standardele sunt unele similare”, a declarat preşedintele.

Werner Hoyer a replicat că investiţiile din bani proveniţi de la BEI şi absorbţia fondurilor europene merg, de multe ori, „mână în mână”.

„Cred că trebuie să fim siguri că nu pierdem bani, pentru că, în cele din urmă, ar fi ruşinos ca fondurile care, teoretic, sunt la dispoziţia ţării dvs să nu fie absorbite”, a precizat el.

Preşedintele Băsescu i-a mai spus oficialului BEI că vizita sa la Bucureşti vine la momentul potrivit, iar acesta a replicat că sunt multe lucruri de făcut în România.

Werner Hoyer a fost însoţit la întâlnirea cu preşedintele Băsescu de vicepreşedintele BEI, Mihai Tănăsescu.

La începutul întrevederii, preşedintele a glumit, întrebându-l pe Hoyer: „Mihai Tănăsescu este vicepreşedintele dvs sau al nostru?”.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...