Băsescu, în Piaţa Obor, la fasole cu costiţă

Preşedintele Traian Băsescu a mers la petrecerea dată de primarul Neculai Onţanu, de Ziua Naţională, unde sunt împărţite peste 16.000 de porţii de fasole cu costiţă.
Economica.net - J, 01 dec. 2011, 12:47

Şeful statului a sosit, în jurul orei 14.30, în Piaţa Obor din Capitală.

Îmbrăcat într-o ţinută lejeră, Băsescu a dat mâna cu oamenii şi le-a urat «La mulţi ani!» şi sănătate.

„Cum vă simţiţi? Mai aveţi un an…”, l-a acostat pe preşedinte unul dintre cei veniţi la fasolea cu costiţă.

„Mai am trei”, i-a replicat râzând Băsescu, în hohotele celor din jur.

După ce a petrecut ceva vreme în sediul Primăriei sectorului 2, conduse de Neculai Onţanu, şeful statului a luat-o din nou prin mulţime, pe o muzică populară dată la maxim.

O doamnă l-a oprit şi i-a pupat mîinile, iar şeful statului i-a întors gestul, sărutând-o pe obraji.

Băsescu s-a lăsat fotografiat cu cei prezenţi, după care s-a îndreptat spre maşină.

O voce  de femeie i-a strigat în urmă: „La puşcărie”.

În Piaţa Obor se află câteva sute de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpire generalizată a motorinei în benzinării azi. Mai este un singur ban până la pragul de 11 lei pe litru
Scumpire generalizată a motorinei în benzinării azi. Mai este un singur ban până la pragul de 11 lei pe litru
Toate rețelele mari de distribuție a carburanților din România au crescut azi prețurile la motorină, urmând exemplul celor de la OMV Petrom, care au scumpit ieri. Un singur ban ne mai desparte......
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgenţă înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta ...
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat luni cu reprezentanţi ai companiilor, băncilor şi fondurilor de investiţii americane ...
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
O pană de cauciuc, o baterie descărcată, o defecțiune sau lipsa combustibilului pot opri o călătorie fără avertisment, ...