Băsescu: Nu vom renunţa la restituirea integrală a proprietăţilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu difuzat de Naşul TV, că abordarea pe care a avut-o România, legat de proprietăţi, de a face "Restitutio in integrum" a fost şi extrem de costisitoare şi extrem de greoaie, dar statul va găsi soluţii şi nu va renunţa la acest principiu.
Economica.net - mie, 23 mai 2012, 05:54
Băsescu: Nu vom renunţa la restituirea integrală a proprietăţilor

Preşedintele a spus, în interviul realizat la Chicago, că, spre deosebire de Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, ţara noastră a aplicat, deşi tergiversat, principiul «Restitutio in integrum», ceea ce a fost extrem de costisitor şi greoi şi a stimulat apariţia fraudei şi imposturii.

„Au devenit proprietari oameni care nu au fost vreodată proprietari, ci au venit cu certificate de pe afară că sunt rude de a cincea spiţă cu defunctul, sau alţii care au revendicat mult mai mult decât aveau”, a spus Băsescu.

El a adăugat că statul este în prezent în dificultate pe acest subiect, pentru că, după ce a plătit „zeci de miliarde”, se constată că există încă un volum foarte mare de revendicări, aşa că trebuie identificate alte surse.

„Vom găsi soluţii. Cert este că abordarea pe care a avut-o România, de a face «Restitutio in integrum», a fost şi extrem de costisitoare şi extrem de greoaie, dar nu vom modifica principiul, vom merge pe ideea că cei care au dreptul la o restituire să o primească, în natură sau în bani, dar să o primească aşa cum se evaluează ea astăzi”, a spus Băsescu.

Întrebat, pe de altă parte, cum pot fi rezolvate problemele legate de birocraţie şi ineficienţă semnalate de unii dintre românii din diaspora sau de către oamenii de afaceri în legătură cu funcţionarea statului român, preşedintele a răspuns că România este departe de a fi un stat perfect, dar se fac progrese.

El a adăugat că în acest moment statul nu mai este principalul jucător din economia românească şi licitaţiile importante pentru lucrări mari sunt câştigatre de firme străine.

Băsescu a spus că este nevoie de şi curaj din partea oamenilor de afaceri, el admiţând că birocraţia este încă ineficientă în România. „Încercăm să o reducem, o corectăm, să simplificăm uneori legislaţia”, a spus Băsescu.

El a menţionat că, pe de altă parte, cei care au vrut să facă afaceri în România au reuşit şi nu au obţinut bani puţini.

În privinţa României sunt optimist”, a mai spus Băsescu, precizând că ţara are resurse şi nu are datorii atât de mari precum au unele state din vechea Europă.

El a mai spus că o problemă este reprezentată de faptul că românii şi-au pierdut încrederea din cauza crizei. Potrivit lui Băsescu, această încredere în şansele României trebuie redată românilor.

Te-ar mai putea interesa și
Xiaomi SkyNomad, gamă de SUV-uri cu care compania din China țintește familiile
Xiaomi SkyNomad, gamă de SUV-uri cu care compania din China țintește familiile
Divizia de vehicule electrice a gigantului chinez Xiaomi, a lansat noua sa serie de vehicule SkyNomad, asamblate pe platforma Kunlun. ...
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii anunţă că a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul schemei de ajutor de ...
Mai multe state europene cer excluderea Spaniei din Schengen după ce 60.000 de migranți au intrat în exclava Ceuta din nordul Africii. Premierului Sanchez i se impută că prin politicile sale a încurajat acest fenomen
Mai multe state europene cer excluderea Spaniei din Schengen după ce 60.000 de migranți au intrat în exclava Ceuta din ...
Excluderea Spaniei din spaţiul european de liberă circulaţie Schengen, cerută de mai multe state din UE după afluxul ...
LIFE IS HARD anunță că este aproape să intre pe piața distribuirii de asigurări, cu platforma sa BOOST24
LIFE IS HARD anunță că este aproape să intre pe piața distribuirii de asigurări, cu platforma sa BOOST24
LIFE IS HARD (LIH), companie tech listată pe piața AeRO a BVB, anunță că înregistrează progrese importante în implementarea ...