Băsescu: România a plătit inconsecvenţa politicienilor în relaţia cu UE VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu susţine că monitorizarea României pe justiţie de către Comisia Europeană ar fi încetat până acum dacă nu ar fi fost tentativele de desfiinţare a Agenţiei Naţionale de Integritate şi Departamentului Naţionale Anticorupţie, de care se fac vinovaţi unii politicieni.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 10:13

„Sunt unele lucruri cu care Uniunea Europeană nu face compromisuri. România a plătit extrem de scump inconsecvenţa politicienilor: înfiinţarea ANI şi apoi desfiinţarea ei, înfiinţarea DNA şi apoi tentativa de desfiinţare a sa, tentative de la politicieni care au discreditat România consistent şi a fost o luptă formidabilă să explici că a fost o greşeală, că politicienii români nu sunt antieuropeni”, a declarat Băsescu în cadrul unui eveniment organizat pentru a aniversa cinci ani de la aderarea României la UE.

Preşedintele susţine că fără aceste ezitări ale României, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie ar fi fost deja ridicat. În schimb, s-au făcut paşi care dau speranţe că MCV va fi totuşi ridicat: asumarea răspunderii Guvernului pe Codurile din justiţie, Legea responsabilităţii magistraţilor, schimbarea criteriilor pentru accesul la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Legea „micii reforme”.

„Imediat ce am fost consecvenţi, Uniunea a recunoscut aceste consecvenţe. Deci marea problemă a fost la noi”, a spus Băsescu.

Pe de altă parte, Băsescu a afirmat că ascensiunea partidelor eurosceptice şi chiar antieuropene reprezintă un risc pentru România, un exemplu fiind atitudinea Olandei faţă de intrarea României în spaţiul Schengen, poziţie pe care Băsescu o califică dreptu un abuz.

„Trebuie să recunosc că o oarecare ascensiune a unor partide antieuropene în guvernele europene deja îmi creează o îngrijorare pe care am spus-o şi în ultimul Consiliu. Chiar dacă nu sunt publice lucrările de la Consiliu trebuie să vă spun că am remarcat abuzul Olandei împotriva României şi Bulgariei. Astfel de atitudini ne fac suspicioşi dacă nu cumva se pot întâmpla astfel de acţiuni şi din partea altor ţări”, a spus Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna viitoare va fi pus în procedură de transparenţă proiectul de lege......
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
Lisabona a găzduit, la începutul lunii septembrie, ediția 2026 a Global Tobacco & Nicotine Forum (GTNF), eveniment care ...
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ţării
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ...
Mai mulţi deputaţi social-democraţi au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii agenţiei financiare internaţionale ...
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
"După un exit, după vânzarea unei afaceri, există o perioadă, uneori destul de lungă, uneori perpetuă, în care potențialul ...