Băsescu: România riscă să fie o simplă ţeavă prin care trec gazele, pentru că nu avem consum intern

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri, la Neptun, că guvernanţii ar trebui să aibă în atenţie ca valorificarea gazelor din Marea Neagră să fie făcută în interesul României, fiind extrem de importante repornirea industriei petrochimice şi creşterea nivelului de utilizare a gazelor de către populaţie.
Economica.net - vin, 07 sept. 2018, 14:23
Băsescu: România riscă să fie o simplă ţeavă prin care trec gazele, pentru că nu avem consum intern

„Valorificarea în interesul României a gazelor din Marea Neagră – este extrem de important dacă am reuşi să repornim petrochimia şi să creştem nivelul de utilizare a gazelor către populaţie. (…) Ar trebui un proiect. (…) Nu văd nicio licărire de inteligenţă pe la vreun ministru sau pe la dady (Liviu Dragnea – n.r.) că ar avea să facă altceva decât să ne vorbească de redevenţă. Omul ăsta e bolnav cu banii, numai la bani se gândeşte şi nu realizează că banii pot fi făcuţi dacă tu utilizezi această materie primă pentru populaţie”, a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, România riscă să devină o „simplă ţeavă prin care trec gazele”.

„România riscă să fie o simplă ţeavă prin care trec gazele, pentru că nu avem consum intern, iar atât Exxon cât şi OMV Petrom ar vrea să vândă pe piaţa românească. Aţi auzit vreun înalt demnitar al statului român să pună problema ce facem cu gazele? Rămânem un vânzător de materie primă? Nu aţi auzit, pentru că totul se ascunde sub mizeria bătăliei pentru redevenţe. Şi domnul Dragnea şi-a făcut un mare punct de atracţie din a anunţa cât de dur este el în negocierile pentru redevenţe. Numai că nişte redevenţe pe care producătorii Exxon şi OMV nu le-ar putea suporta înseamnă neînceperea investiţiei pentru că Exxon şi OMV nu au hotărât începerea investiţiei pentru scoaterea gazelor din Marea Neagră. Dacă nu le iese rezultatul economic, pentru că în Marea Neagră s-au investit două miliarde de dolari ca să se ajungă la acest zăcământ, nu le iese preţul corect, nu vor începe investiţia, sigilează zăcământul, au plecat şi mai revin când economic o să fie rentabil să înceapă exploatarea. (…) În momentul de faţă, ai noştri se zbat cu legea redevenţelor, dar Exxon şi OMV nu au decis începerea investiţiei să aducă gazele la uscat şi nu le pasă că România, practic, nu are ce face cu gazele”, a spus fostul preşedinte.

El a afirmat, referitor la soluţii în acest sens, că trebuie crescut consumul de gaze de către populaţie.

„Primul şi cel mai important lucru este creşterea nivelului de aprovizionare a populaţiei cu gaze pentru încălzire, pentru consum curent. România are unul din cele mai scăzute niveluri de asigurare a populaţiei cu gaze, doar 32% din locuinţele din România se încălzesc şi îşi fac apa caldă cu gaze, din 8 milioane de locuinţe. Guvernul ar trebui, pe bani europeni, să declanşeze rapid un procent de extindere a reţelelor de distribuţie. (…) Aici e miza, să nu exporţi materie primă, ci să o utilizezi”, a spus Băsescu.

De asemenea, ar trebui repornită industria petrochimică.

„Avem şapte combinate petrochimice care stau, iar România importă îngrăşăminte şi alte produse chimice în valoare de 2,5 miliarde de euro – volumul de importuri anul trecut. Ce ne opreşte să repornim industria petrochimică? (…) Dacă am reporni petrochimia, care se poate reporni, ne-ar creşte consumul de gaze cu circa 3 miliarde de metri cubi”, a declarat fostul preşedinte al ţării, adăugând că guvernanţii s-ar putea gândi, totodată, şi la „retehnologizarea unor termocentrale care să treacă pe producţie de energie electrică pe gaze, nu pe păcură”.

Liderul onorific al PMP, senatorul Traian Băsescu, a participat vineri, la Neptun, la Şcoala de vară a Organizaţiei de Tineret a formaţiunii politice.

Te-ar mai putea interesa și
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut anul acesta....
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintelui Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidenţiat ...