Băsescu şi Boc, huiduiţi de Ziua Naţională VIDEO

Atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi premierul Emil Boc au fost huiduiţi astăzi, de Ziua Naţională. Primul în Bucureşti, cel de-al doilea la Alba Iulia.
Economica.net - J, 01 dec. 2011, 08:40

Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit de mulţime la plecarea de la marea paradă de ziua naţională de la Arcul de Triumf din Capitală. După ce parada s-a încheiat, Traian Băsescu a dat mâna cu cei care s-au aflat în primele rânduri din public. Nu au fost mulţi la număr, însă, fluierăturile lor s-au auzit. Preşedintele a trecut mai departe şi le-a urat românilor să reziste în această perioadă grea.

UPDATE: Băsescu a primit şi urări de bine, nu doar huiduieli

Cu toate că a fost huiduit, preşedintele a primit şi urări de „La mulţi ani!” şi sănătate, iar şeful statului a dat mâna cu toţi cei aflaţi în primul rând în spatele gardurilor de protecţie şi i-a mângâiat pe cap pe copii, informează Mediafax.

La un moment dat, o femeie i-a spus preşedintelui: „La mulţi ani şi sănătate!”. Traian Băsescu: „Doamnă, La mulţi ani, sănătate şi putere, că dumneavoastră vă e greu, nu mie„.

În schimb, un bărbat i-a strigat „Ruşine! Ruşine!”, iar preşedintele a răspuns: „Aşa e! Şi ruşine, şi bine, şi de toate”. Şeful statului a fost huiduit de bărbatul respectiv şi de alte câteva persoane din jurul acestuia, care i-au strigat „Trădătorule!”.

De asemenea, unul dintre cei aflaţi în public i-a strigat preşedintelui „Demnitate!”.

Înainte de a pleca, Traian Băsescu a declarat că acum este un moment aproape la fel de greu ca în urmă cu 93 de ani.

„La mulţi ani! De 1 Decembrie s-au întâmplat lucruri extraordinare în România acum 93 de ani, însă acum este un moment aproape la fel de greu, că aşa este situaţia peste tot în lume. Ar trebui să fim cel puţin la fel de tari”, a spus preşedintele.

Cum a fost fluierat premierul Boc

Premierul Emil Boc a ajuns în jurul orei 10.00 la Alba Iulia , unde au loc manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, iar în momentul în care a depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul a fost huiduit de mai multe persoane din mulţime, acestea strigând şi „Hoţii”, transmite Mediafax.

În paralel, câteva zeci de membri ai PDL au încercat să acopere huiduielile, strigând „România, România”, iar unii dintre aceştia s-au îndreptat spre cei care huiduiau, spunându-le să înceteze.

„Terminaţi măi nesimţiţilor”, a strigat unul dintre bărbaţii aflaţi în zona în care erau grupaţi simpatizanţii PDL.

Şi reprezentanţii PDL au fost huiduiţi în momentul în care au depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, moment în care, din mulţime, se striga „Hoţii, hoţii”.

Manifestările organizate la Alba Iulia de Ziua Naţională a României au început în jurul orei 9.00 cu un ceremonial de depuneri coroane de flori la statuile lui I.I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu din centrul municipiului.

La manifestări au participat aproximativ două mii de persoane, între care ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, liderul PNL, Crin Antonescu, fostul premier Adrian Năstase, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, liderul PC, Daniel Constantin, primarul din Chişinău, Dorin Chirtoacă şi liderul PNŢCD Victor Cirobea.

UPDATE: Liderii USL au părăsit Sala Unirii, din Alba Iulia. Boc a fost huiduit şi la ieşirea din sală

Delegaţia PSD, în frunte cu liderul partidului, Victor Ponta, a părăsit, joi, Sala Unirii din Alba Iulia, unde se desfăşoară ceremonialul de primire a soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, după ce edilul municipiului, Mircea Hava, a afirmat că „unii au venit la Alba Iulia doar ca să fie văzuţi”

Înainte de începerea ceremonialului de primire a soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, între reprezentanţii PDL ai administraţiei locale şi judeţene şi membrii delegaţiei PSD au existat discuţii în contradictoriu din cauza faptului că membrii PSD au ocupat cea mai mare parte a sălii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Membrii delegaţiei din cele două partide au părăsit zona în care se desfăşura ceremonialul de depunere de coroane de flori de la statuia lui Mihai Viteazul înainte ca festivităţile să se încheie şi au ocupat aproape în întregime Sala Unirii, spre nemulţumirea reprezentanţilor administraţiei locale din Alba Iulia şi ai administraţiei judeţene.

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava (PDL), a făcut aluzie în discursul susţinut în Sala Unirii la incidentele produse la festivităţile de depunere de coroane din faţa statuii lui Mihai Viteazul, unde premierul Emil Boc şi delegaţia PDL au fost huiduiţi, spunând că „unii au venit la Alba Iulia doar ca să fie văzuţi, şi nu ca să vadă Alba Iulia”.

În acel moment, delegaţia PSD, în frunte cu Victor Ponta, a părăsit Sala Unirii şi a ieşit în mulţime.

Premierul Emil Boc a fost huiduit şi la ieşirea din Sala Unirii, de un grup de persoane adunate în faţa intrării.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șantierul unde sunt aduse zilnic peste 5.000 de tone de agregate
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șantierul unde sunt aduse zilnic peste 5.000 de tone de agregate
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis joi imagini noi cu șantierul lotului 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, care ar urma să fie integral în trafic până......
Tesla va furniza electricitate consumatorilor din Marea Britanie
Tesla va furniza electricitate consumatorilor din Marea Britanie
Tesla, compania specializată în producţia de automobile electrice şi energie a lui Elon Musk, a primit autorizaţia de ...
Federația ACUE confirmă: bugetul de stat pentru 2026 nu acoperă obligațiile restante ale statului rezultate din schema de plafonare a prețurilor la energie
Federația ACUE confirmă: bugetul de stat pentru 2026 nu acoperă obligațiile restante ale statului rezultate din schema ...
Federația ACUE avertizează că alocarea bugetară de 3,75 miliarde lei prevăzută pentru anul 2026 este insuficientă ...
România a semnat cu Ucraina o declarație de parteneriat strategic. Nicușor Dan: România a fost sigură, este sigură şi odată ce aceste capabilităţi, echipamente şi militari americani România va fi şi mai sigură
România a semnat cu Ucraina o declarație de parteneriat strategic. Nicușor Dan: România a fost sigură, este sigură ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că a semnat cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de ...