Băsescu: Sper ca pe ambasadorul român în Italia să îl prindă sărbătorile acasă VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu l-a criticat pe ambasadorul român în Italia, Răzvan Rusu, care nu a participat la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României organizate la Roma. Şeful statului şi-a exprimat speranţa că acesta va reveni cât mai repede în ţară.
Economica.net - lun, 12 dec. 2011, 17:14

Traian Băsescu a spus că a văzut la TV un material despre o manifestare organizată la Roma cu prilejul Zilei Naţionale a României, la care au participat 7.000 de români, iar amabsadorul României în Italia nu a fost prezent. În schimb, a participat primarul Romei, care a mulţumit românilor.

„Nu ştiam cum să mă manifest şi mi-aţi dat ocazia s-o fac, să-mi manifest aici public dezaprobarea pentru comportamentul ambasadorului nostru de la Roma. Sper să ajungă acasă foarte repede, să-l prindă sărbătorile în sânul familiei”,  a declarat şeful statului, la Ankara, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev a petrecerilor organizate după nunta lui Donald Trump Jr
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev ...
Senatorul republican John Curtis a cerut marţi o anchetă a Congresul american privind plata de către un afacerist rus a unor petreceri desfăşurate cu ocazia nunţii lui Donald Trump Jr., fiul......
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie ...
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele american a anunțat că SUA vor construi două baze militare mari în Groenlanda
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă ...