Băsescu: Trebuie să pornească motorul care înseamnă fonduri europene; de-asta încurajez Guvernul

Economica.net
29 04. 2013
basescu_90865100_68876100

„Vedem câte ţări erau în criză în 2009 şi câte au ieşit. Trei au ieşit, atât, din care România este una dintre cele trei. A ieşit Germania anul trecut din deficit excesiv şi anul acesta ies România şi Ungaria. Faptul că în trei ani noi am reuşit să venim în criteriile de la Maastricht este o probă că programul de austeritate românesc a reuşit şi avem platforma de pe care să creştem”, a spus Băsescu la TVR1, menţionând că foloseşte datele prezentate în urmă cu câteva zile de Eurostat.

În context, preşedintele a reafirmat că fostul premier Emil Boc a luat măsurile corecte, în 2010.

„Eu ştiu că a făcut (Guvernul Boc – n.r.) ce a trebuit. N-a făcut bine, că nu e bine să tai salarii, să introduci impozite la pensii, să măreşti TVA-ul. Şi eu zic că nu este bine, dar a făcut ce a trebuit. Nu întotdeauna faci ce este bine. În lipsa acestor măsuri (măsurile de redresare economică adoptate în 2010 – n.r.), noi ajungeam în câteva luni să nu plătim deloc salariile şi pensiile, pentru că nu ne mai împrumuta nimeni pe plan extern”, a susţinut şeful statului.

Preşedintele a spus că pentru creşterea economică a României este necesară o bună utilizare a fondurilor europene, punctând că speră ca acest lucru să fie rezolvat de Guvernul condus de Victor Ponta.

„Noi putem substitui foarte bine lipsa de apetit a investitorilor străini pentru investiţii utilizând bani europeni. România are anul acesta 6,5 miliarde alocate numai pentru coeziune, deci autostrăzi, căi ferate, mediu, dezvoltare regională, în afară de alte 2 miliarde pe care le găsim la agricultură – subvenţii directe şi dezvoltare rurală. Trebuie să terminăm cu ideea că nu le putem absorbi. Nu avem altă soluţie să garantăm creşterea României decât să ne punem pe treabă. (…) Eu acest lucru sper să-l rezolve Guvernul Ponta, de asta îi încurajez tot timpul, îi susţin, trebuie să pornească acest motor formidabil care sunt banii europeni nerambursabili”, a subliniat preşedintele Traian Băsescu.