BAT a numit un nou șef la conducerea diviziei pentru produsele care încălzesc tutunul

Economica.net
20 11. 2020
alina_campanu_28169400

Alina Câmpanu are o vastă experiență în industria tutunului, după ce a ocupat posturi de coordonare a mărcilor premium din portofoliul companiei și a fost un pionier care a experimentat noi strategii de marketing pentru categoriile de produse aflate în creștere. Ea a îmbrățișat pe deplin experiența profesională internațională, atât ca pe o oportunitate de a înțelege complexitatea afacerii, cât și prin prisma mediului cultural divers, având 14 naționalități diferite în echipa sa.

Din noul său post, Câmpanu va fi responsabilă pentru continuarea obiectivului BAT de a reduce impactul asupra sănătății al fumatului, oferind consumatorilor o gamă de produse satisfăcătoare și cu potențial de risc redus. Alina face parte, de asemenea, din echipa de conducere extinsă a Ariei Europa centrală și de Sud a BAT, care coordonează de la București operațiunile din România și alte 6 piețe din această zonă: Ucraina, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, Slovacia și Moldova.

„Sunt mândră că m-am întors în România și, de asemenea, sunt foarte entuziasmată de oportunitatea unică de a consolida prezența glo și de a contribui la creșterea acestei noi categorii prin dezvoltarea și extinderea inițiativelor noastre de marketing pe noi canale”, a spus Alina Câmpanu, senior manager al categoriei produselor care încălzesc tutunul din cadrul British American Tobacco.

glo este cel mai nou și inovator produs care încălzește tutunul al companiei British American Tobacco. Pentru că încălzește tutunul, în loc de a-l arde, glo are un potențial de risc redus față de fumat. Circa 200.000 de români dețin deja un dispozitiv glo.

Despre British American Tobacco in România

British American Tobacco este unul dintre cei mai mari investitori în economia României și cel de-al doilea cel mai mare contribuitor la bugetul de stat, cu peste 1,8 miliarde de euro plătiți anual ca taxe și accize. Investiția BAT în fabrica sa de la Ploiești a depășit pragul de 500 de milioane de euro, din 1996 până în prezent. Compania are angajați 3.000 de salariați și creează alte 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de aprovizionare și distribuție.