Bateriile încep să conteze tot mai mult. Au ajus să descarce în SEN la puteri de peste 400 MW în orele de seară și fac bani buni

Bateriile de stocare a energiei încep să se vadă din ce în ce mai mult în sistemul energetic național, în orele cu vârfuri de consum. Și pentru că sunt din ce în ce mai multe și pentru că este, încă, un business foarte profitabil.
Mihai Nicuţ - mie, 24 iun. 2026, 13:04
Bateriile încep să conteze tot mai mult. Au ajus să descarce în SEN la puteri de peste 400 MW în orele de seară și fac bani buni

Imaginea de mai jos este preluată de pe site-ul Transelectrica în seara zilei de 23 iunie, și, după cum se poate vedea, în jurul orei 22, energia descărcată în sistenul energetic național din instalațiile de stocare reprezenta aproape 8% din toată energia electrică produsă și livrată la acel moment în Sistemul Energetic Național (SEN).

Cu o putere descărcată la acel moment de 445 MW, bateriile injectau în SEN aproape la același nivel cu toate centralele pe gaze din România – desigur, aceea este doar o “poză la moment”.

Nu știm pentru ce a fost folosită exact energia din baterii eliberată în rețea la acel moment, dar putem face, cu titlu de exemplu, desigur grosier, un calcul despre cât de profitabil este, mai ales în aceste zile cu prețuri mari în piețele spot în vârfurile de seară, business-ul de stocare.

La ora 22.04 aseară, prețul din Piața pentru Ziua Următoare era de 2.200 de lei/MWh, iar în piața intrazilnică de peste 3.000 de lei/MWh. La jumătatea zilei, prețul din PZU (de exemplu) este mult mai mic, din cauza producției masive din fotovoltaic, coroborată și cu un consum mai mic – ieri minimul zilei a fost de 314 lei/MWh.

Așadar, grosier calculat, operatorul instalației de stocare poate cumpara energia cu 300 de lei la prânz și o stochează în baterie pentru a o revinde seara cu 2.000 de lei și peste – desigur exista și costuri, dar acesta este doar un exemplu.

Bateriile „cresc” ca Făt Frumos în România, deși mai este mult drum de bătut

878 MW putere instalată și 1.630 MWh capacitate. Acestea sunt ultimele date publicate de Transelectrica referitoare la capacitatea de stocare a energiei electrice din România, valabile pentru data de 20 iunie. Chiar dacă cifrele sunt încă mici, în comparație atât cu nevoile Sistemului Energetic Național, cât și cu ce au vecinii noștri din Bulgaria, dinamica este totuși relevantă.

Deci, la 20 iunie, bateriile de stocare au ajuns la 1.630 MWh capacitate în condițiile în care, acum două luni, scriam că am depășit pragul de 1.000 MWh capacitate a bateriilor, aveam atunci 1.100 MWh.

Așadar, în sistem s-a adăugat o capacitate de stocare de 500 MWh în doar două luni, asta pe fondul intrării în exploatare a câteorva noi instalații de stocare de dimensiuni mari în ultima perioadă.

Puteți citi aici:  Cine are cele mai mari baterii din România. Top 3 

În luna februarie, Gabriel Andronache, vicepreședinte al ANRE, a declarat că în acest an puterea instalațiilor de stocare se va tripla față de ce aveam la finalul anului trecut, până la 2.000 MW.

“Dacă ne uităm pe datele de anul trecut, diferența dintre import și export nu este foarte mare. Problema este că exportăm pe vârf de producție, când vârful este mic, și exportăm pe vârf de sarcină, când prețul este mare. Lumea a înțeles că acel vârf de producție din timpul zilei trebuie întârziat, iar asta se face prin stocare, și am constatat că au început să fie instalate capacități de stocare foarte mari. Am terminat anul trecut cu o capacitate de stocare dispecerizabilă (în sens de putere instalată – n.red.) de aproape 600 MW, la finalul acestui an ne așteptăm să depășim pragul de 2.000 MW”, a spus atunci Andronache.

Te-ar mai putea interesa și
Digestie dificilă în perioade aglomerate? Ce obiceiuri pot susține echilibrul intestinal
Digestie dificilă în perioade aglomerate? Ce obiceiuri pot susține echilibrul intestinal
Într-un ritm de viață tot mai alert, corpul ne transmite uneori semnale discrete, dar suficient de deranjante încât să ne afecteze întreaga zi. Presiunea abdominală de după masă, senzația......
Şeful NATO laudă România. Ce a spus Rutte despre ţara noastră şi implicarea în războiul din Iran
Şeful NATO laudă România. Ce a spus Rutte despre ţara noastră şi implicarea în războiul din Iran
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat marţi că este de acord cu criticile preşedintelui american Donald Trump ...
Predare de ștafetă la Vrancart, companie deținută de frații Pavăl: Marius Nica preia conducerea
Predare de ștafetă la Vrancart, companie deținută de frații Pavăl: Marius Nica preia conducerea
Marius Nica, director general adjunct al Vrancart, din care frații Pavăl dețin 17%, preia funcția de director general.
Gigantul chinez Alibaba dă în judecată Pentagonul pentru lista neagră pe care a fost inclus
Gigantul chinez Alibaba dă în judecată Pentagonul pentru lista neagră pe care a fost inclus
Gigantul chinez Alibaba a depus plângere împotriva Pentagonului în faţa justiţiei americane pentru a contesta înscrierea ...