Bază militară SUA în Polonia – Unde ar putea fi construită

18 09. 2026
soldati sua 456787654

Polonia pledează de mai mulţi ani pentru o prezenţă aliată mai consistentă pe flancul estic al NATO şi şi-a intensificat aceste eforturi după invazia rusă din Ucraina vecină, în 2022, scrie Agerpres.

În luna iunie, ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că Departamentul Apărării al SUA este deschis faţă de propunerea Poloniei de a găzdui o prezenţă militară americană permanentă, însă nu a fost luată nicio decizie în acest sens.

Săptămâna trecută, oficiali americani au vizitat Polonia pentru a evalua posibile amplasamente pentru această bază, au anunţat reprezentanţi ai guvernului polonez. Ei au vizitat oraşele Poznan şi Powidz, ambele situate în vestul ţării, le-au declarat jurnaliştilor oficiali din cadrul Biroului pentru Securitate Naţională.

Preşedintele american Donald Trump a salutat joi „progrese majore” în vederea creării unei baze militare americane în Polonia, după ce Varşovia a indicat că poartă discuţii cu Washingtonul pe această temă.

„Datorită conducerii curajoase a prietenului meu Karol Nawrocki, preşedintele Poloniei, s-au realizat progrese majore pentru înfiinţarea unei baze a armatei terestre americane în Polonia. Dacă acest lucru se va concretiza, locul va fi anunţat în curând”, a scris preşedintele SUA pe reţeaua sa Truth Social.

„Va fi un pas istoric pentru marea noastră alianţă între Statele Unite şi Polonia”, a adăugat el.

Aproximativ 10.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în prezent în Polonia, aproape exclusiv într-un sistem de rotaţii.

SUA au lansat oficial o revizuire a prezenţei lor militare în Europa, menită să împingă aliaţii europeni să îşi asume „responsabilitatea principală pentru apărarea lor convenţională”, lăsând astfel să planeze spectrul unei reduceri semnificative a prezenţei americane pe continentul european.

Polonia, care joacă un rol strategic pe flancul estic al NATO şi deja alocă aproximativ 5% din PIB-ul său pentru apărare, îşi modernizează armata prin achiziţii de miliarde de euro, în special din SUA, şi lucrează la întărirea prezenţei americane pe teritoriul său.