BCE a menţinut la 91 miliarde euro plafonul liniei de finanţare de urgenţă destinată băncilor elene

Economica.net
29 07. 2015
euro_4556766_35038700_56171200_1_31821600

Menţinerea plafonului a fost decisă deoarece Banca Centrală a Greciei nu a solicitat o majorare, susţin sursele.

Luna aceasta, BCE a majorat de două ori finanţarea de urgenţă destinată creditorilor eleni cu câte 900 milioane de euro, după acordul privind al treilea plan de asistenţă financiară pentru Grecia.

Aceşti bani au permis redeschiderea băncilor din Grecia în 20 iulie, după trei săptămâni. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase săptămânal de la bancomat este fixată la 420 de euro, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita ca populaţia să fie nevoită să facă zilnic coadă la ATM-uri.

Băncile greceşti depind de fondurile oferite de Banca centrală cu aprobarea BCE pentru a putea rămâne pe linia de plutire pe fondul retragerilor masive de depozite din ultimele săptămâni.

Recent, agenţia de evaluare financiară Moody’s estima că, indiferent dacă autorităţile de la Atena vor ajunge sau nu la un acord cu creditorii internaţionali, băncile greceşti vor avea nevoie de recapitalizare, iar Banca Centrală Europeană va continua să joace un rol important în calitate de creditor şi furnizor de lichiditate.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.