BCE ar putea să înceapă dezvoltarea unui euro digital până la sfârșitul lui 2023

Banca Centrală Europeană ar putea începe dezvoltarea unui euro digital, versiunea electronică a bancnotelor şi monedelor, până la finalul lui 2023, a afirmat luni Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 mai 2022, 21:19
BCE ar putea să înceapă dezvoltarea unui euro digital până la sfârșitul lui 2023

„În cele din urmă, la finalul lui 2023, am putea decide să începem realizarea fazei de dezvoltare şi testare a soluţiilor tehnice adecvate şi a activităţilor comerciale necesare pentru a furniza un euro digital”, a declarat Panetta.

Acesta a adăugat: „Această fază ar putea dura trei ani”.

BCE vrea să se alăture tendinţei de creştere a plăţilor fără numerar, care s-a amplificat odată cu pandemia de Covid-19. Euro digital va permite gospodăriilor şi companiilor să depună direct această monedă la un cont deschis la banca centrală, la care până acum accesul era rezervat doar băncilor comerciale. Aceşti bani vor fi protejaţi împotriva oricărui risc de pierdere, un argument puternic într-un moment în care proiectul de garantare europeană a depozitelor este în impas.

BCE promite o utilizare rapidă, facilă şi complet sigură pentru achitarea cumpărăturilor la supermarket, online via o aplicaţie pe smartphone de exemplu, precum şi în afara domeniului online cu ajutorul cardurilor de plăţi similare cardurilor de debit.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...