BCE avertizează că sporirea fricţiunilor comerciale aduce un risc suplimentar la adresa economiei zonei euro și amenință să amplifice vulnerabilitățile sistemului financiar

Sporirea fricţiunilor comerciale reprezintă un risc suplimentar la adresa economiei zonei euro şi ameninţă să amplifice vulnerabilităţile sistemului financiar din regiune, a avertizat miercuri Banca Centrală Europeană, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 nov. 2024, 17:51
BCE avertizează că sporirea fricţiunilor comerciale aduce un risc suplimentar la adresa economiei zonei euro și amenință să amplifice vulnerabilitățile sistemului financiar

Riscurile macroeconomice sunt provocate de temerile privind inflaţia ridicată şi creşterea economică sub aşteptări. Incertitudinile geopolitice sporesc fundalul sumbru al perspectivelor zonei euro, se arată în raportul de stabilitate financiară al BCE.

În acelaşi timp, sporirea tensiunilor comerciale globale „creşte posibilitatea unor evenimente cu un potenţial semnificativ de a determina pierderi importante. În contextul incertitudinilor geopolitice şi macro-economice, ar putea exista o modificare semnificativă a aversiunii faţă de risc, ţinând cont de evaluările ridicate ale activelor şi expunerile concentrate la risc din sistemul financiar”, avertizează instituţia cu sediul la Frankfurt.

Noul preşedinte american, Donald Trump, a vehiculat ideea unor taxe vamale de 10% sau mai mult la toate bunurile importate în Statele Unite, care sunt principalul partener economic al Europei. Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a avertizat săptămâna aceasta că lumea în pragul unei escaladări semnificative” a fragmentării geo-economice.

Sporirea protecţionismului politicii comerciale a SUA ar fi extrem de nocivă atât pentru Statele Unite cât şi pentru Europa, a declarat săptămâna trecută comisarul pentru Economie, Paolo Gentiloni. „Nivelul integrării între economiile noastre este de o asemenea anvergură încât relaţiile comerciale UE-SUA sunt o forţă de stabilizare economică şi politică”, a afirmat Gentiloni la o conferinţă de presă.

„Sporirea tensiunilor comerciale globale şi o posibilă înăsprire a tendinţelor protecţioniste pe plan mondial reprezintă motive de îngrijorare privind potenţialul impact negativ asupra evoluţiei economiei mondiale, inflaţiei şi preţurilor activelor”. În Europa, ritmul redresării economiei va fi probabil mai lent decât ne aşteptam în urmă cu câteva luni, se arată în raport.

O nouă escaladare a tensiunilor geopolitice, cum ar fi cele din Orientul Mijlociu şi Ucraina, „ar avea un impact negativ considerabil asupra creşterii zonei euro, prin preţurile mai ridicate la energie şi la importuri, şi scăderea încrederii în rândul gospodăriilor şi firmelor din zona euro, putând afecta chiar şi inflaţia”, apreciază Banca Centrală Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru extinderea rețelei de-a lungul coridorului cheie din Europa Centrală
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a finalizat un proiect susținut de UE pentru extinderea infrastructurii de mobilitate electrică, instalând 384 de......
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Mandatul de director general al Băncii Transilvania al lui Ömer Tetik a fost prelungit până în 2030, a anunțat banca.
Producția de petrol a Emiratelor Arabe Unite crește la niveluri record după ieșirea din OPEC
Producția de petrol a Emiratelor Arabe Unite crește la niveluri record după ieșirea din OPEC
Emiratele Arabe Unite nu pierd timpul și profită de ieșirea din OPEC, producția de țiței crescând deja la peste 3,8 ...
Trump îl anunţă pe Erdogan că Turcia va reintra în programul F-35
Trump îl anunţă pe Erdogan că Turcia va reintra în programul F-35
Preşedintele american Donald Trump urmează să îl informeze pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan că este pregătit ...