BCE cere creditorilor să majoreze investiţiile în securitate cibernetică

27 05. 2026
securitate cibernetica 87656789

Experţii în securitate cibernetică susţin că noile modele lingvistice mari (LLM), cum ar fi Mythos de la Anthropic, pun probleme semnificative industriei bancare şi sistemelor sale tehnologice, ceea ce a determinat o serie de avertismente din partea autorităţilor de reglementare şi a autorităţilor din întreaga lume, scrie Agerpres.

De câteva săptămâni BCE atrage atenţia băncilor să fie pregătite, inclusiv la reuniunea din această săptămână, iar Luis de Guindos spune că sectorul trebui să investească semnificativ pentru a-şi consolida apărarea contra atacurilor cibernetice sprijinite de AI.

„Trebuie să înţelegem mai bine potenţialele implicaţii ale acestor noi modele şi să implementăm sisteme de securitate cibernetică care să rezolve aceste dificultăţi. Şi să încercăm să îmbunătăţim gradul de conştientizare al instituţiilor financiare, al băncilor, în legătură cu investiţiile suplimentare în securitate cibernetică, deoarece va deveni ceva destul de structural în viitorul apropiat”, le-a spus jurnaliştilor oficialul BCE.

Acesta a adăugat că la întâlnirea de marţi cu creditorii din zona euro a fost făcută o prezentare de către o bancă americană care, spre deosebire de cele europene, are acces la Mythos. „Principalul mesaj este că domeniul cibernetic devine din ce în ce mai important. Trebuie să investim mai mult. Şi investiţiile trebuie să fie generalizate, nu doar la marile bănci, ci şi la cele mici”, a declarat Luis de Guindos.

Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a cerut ca toate instituţiile să aibă acces la modelul de inteligenţă artificială Mythos al Anthropic pentru a asigura un mediu concurenţial echitabil şi a evita utilizarea abuzivă a acestuia.