BCR a primit bani în plus pentru Prima Casă, dar sumele acoperă doar 25% din necesar

17 04. 2016
cumparare-casa_98440300

La începutul săptămânii trecute, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) anunța că a iniţiat o realocare de fonduri  între băncile participante la programul de finanţare Prima Casă, după ce BCR a solicitat alocarea unui plafon suplimentar. Ministerul Finanțelor și-a dat acceptul în câteva zile pentru această procedură, iar cea mai mare bancă din sistem a primit bani suplimentari. Problema este că, așa cum au declarat surse din piață pentru ECONOMICA.NET, că “plafonul primit acoperă doar 25% din necesar”.

Pe 6 aprilie, BCR anunța că a epuizat fondurile pentru programul Prima Casa iar pentru cei circa 2.000 de clienți care au cererile de credit in diferite stadii de aprobare, banca a solicitat Ministerului de Finanțe noi fonduri, a declarat atunci CEO-ul BCR, Sergiu Manea. În acest context, suplimentarea plafonului de garanții va acoperi în cel mai fericit caz nevoile a 500 de solicitanți de împrumut Prima Casă.

Surse din piața financiar bancară, ne-au declarat că alte trei bănci au fondurile pe terminate sau chiar epuizate dar nu au solicitat încă realocare de fonduri: ING Bank, Alpha Bank și BRD Groupe Societe Generale.  Aceste bănci nu mai primesc cereri de creditare pentru Prima Casă. În plus, băncile care ar mai avea bani pentru o eventuală redistribuire a fondurilor, sunt dor două – trei și sunt bănci mici, care nu au avut din start un plafon mare aprobat inițial.

Nici BCR, nici FNGCIMM nu au vrut să comenteze nivelul plafonului inițial de garanții, nici nivelul sumelor realocate.

Menționăm că, în 2015, plafonul de garanții pe care l-a avut la dispoziție BCR pentru credite „Prima Casă” a fost de 490 de milioane de lei, cu care cea mai mare bancă din România a deținut o cotă de 20% din acest segment de piață. În cazul BRD, a doua bancă din sistem, plafonul alocat pentru Prima Casă în 2015 a fost de 450 de milioane de lei. Valoarea totală a plafonului aprobat de stat pentru programul Prima Casă a fost de 1,3 miliarde de lei în 2015 și de 1,6 miliarde de  lei (cu tot cu realocările din anul precedent) în 2016. Până acum, Guvernul nu a anunţat o suplimentare a garanţiilor pentru programul „Prima Casă”din acest an, în ciuda interesului mare al doritorilor de astfel de credite, care a făcut ca sumele să cheltuite aproape în totalitate încă de pe acum.