BCR a vândut românilor tone de lingouri și sute de monede de aur. Cu cât au crescut tranzacțiile băncii și unde se duce prețul aurului

Românii au prins gustul aurului. Din 2021 și până în prezent, tranzacțiile prin BCR, cea mai activă bancă pe acest segment, au crescut cu peste 30%. Dintre cei care au ales aurul ca și activ de investiție, 2.445 au optat pentru serviciul de depozitare al aurului, conform băncii.
Gabriela Ţinteanu - mar, 08 apr. 2025, 22:02
BCR a vândut românilor tone de lingouri și sute de monede de aur. Cu cât au crescut tranzacțiile băncii și unde se duce prețul aurului

”Clienții folosesc acest produs atât pentru investiții, cât și pentru a face cadouri celor dragi sau cu diferite ocazii. Dintre cei care au ales aurul ca activ de investiție, 2.445 au ales serviciul de depozitare al aurului, pentru a fi păstrat în siguranță”, spun reprezentanții BCR.

Cei 2445 de investitori în metalul prețios dețin peste 2.700 de kilograme de aur sub formă de lingouri și alte 100 de kilograme în monede de aur. Așa cum subliniază și reprezentanții BCR, aurul a început să fie din ce în ce mai mult o opțiune căutată de către români, iar producătorii au venit în întâmpinarea cererii și au extins atât canalele de distribuție, cât și tipologia de produse ofertată. Poți cumpăra acum aur și de pe eMag și de pe OLX.

Evident, evoluția prețului din ultima perioadă a adus în scenă participanți care, într-un alt context, nu ar fi ales acest activ financiar. ”Aurul, în schimb, a fost un activ ales constant pe parcursul anilor, independent de evoluția prețului. Acest activ este un instrument foarte bun pentru a te proteja împotriva inflației și devalorizării monedei”, spune BCR.

În primul trimestru din 2025, vânzările de s-au dublat comparativ cu aceeași perioadă din 2024. După ce a sărit de 3.100 de dolari, aurul a ajutat la recuperarea pierderilor investitorilor pe burse după declanșarea războiului comercial. Din 8 aprilie, prețul aurului a reînceput să crească

Aurul își menține valoarea în timp. Te ajută în diversificarea portofoliului. Este un activ de refugiu pentru orice perioadă de instabilitate economică și geopolitică. ”Ca atare, atât investitorii instituționali, cât și cei de retail caută în continuare să aibă expunere în acest activ. În primul trimestru al anului 2025, vânzările de aur s-au dublat comparativ cu aceeași perioadă din 2024”, spune BCR.

În plus, tranzacțiile cu aurul realizate de BCR au crescut cu peste 30% raportat la 2021.

După ce a sărit de 3.100 de dolari uncia de aur, prețul metalului prețios a înregistrat un ușor recul ceea ce i-a făcut pe analiști să se cândească la o eventuală corecție a prețului după asccensiunea furtunoasă de la sfârșitul anului trecut și începutul lui 2025.

Dar iată că marți, 8 aprilie 2025, prețul aurului și-a reluat timid creșterea, revenind de la un minim al ultimelor trei săptămâni, investitorii căutând siguranță pe fondul escaladării tensiunilor comerciale globale.

La ora 07:04, aurul spot crescuse cu 0,9% la 3.010,56 de dolari pe uncie. Aurul a scăzut sub 3.000 de dolari pe uncie în sesiunea precedentă, atingând cel mai scăzut nivel din 13 martie, deoarece comercianții și-au lichidat pozițiile pentru a acoperi pierderile de pe alte piețe financiare.

„Aurul este în mod tradițional un paradis sigur, dar uneori investitorii îl vând împreună cu alte clase de active pentru a acoperi pierderile din alte părți”, au declarat analiștii ING într-o notă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...