Angajări la BCR, Banca Transilvania şi Millennium Bank. Află unde şi pe ce posturi

BCR, Banca Transilvania, Millennium şi Banca Românească recrutează de la personal de front-office la directori de unitate, în această perioadă. Citeşte într-un material ECONOMICA.NET ce vor recrutorii de la candidaţi, unde sunt disponibile posturile şi până când mai poţi trimite candidaturile la posturile ofertate de angajatori.
Economica.net - lun, 03 sept. 2012, 21:02
Angajări la BCR, Banca Transilvania şi Millennium Bank. Află unde şi pe ce posturi

BCR are 49 de posturi deschise la nivel naţional pentru care face angajări, în această perioadă. Printre posturile deschise acum la BCR se numără cea de analist de resurse umane, consilier clienţi retail, microîntreprinderi, director executiv de unitate, operator ghişeu bancar, coordonator echipă administrare baze de date. Puteţi consulta aici lista completă a posturilor vacante la BCR.

De exemplu, pentru poziţia de analist de resurse umane în Capitală, BCR caută un absolvent de studii economice, cu masterat, care are minimum 2 ani experienţă în domeniul în care s-a pregătit, care are cunoştinţe solide de limba engleză şi de operare PC, care poate respecta termene-limită stricte şi poate performa în echipă. Detalii, aici.

BCR caută la Piteşti un operator ghişeu, care are cel puţin studii medii economice, mai are un an experienţă în domeniu, din care 6 luni în instituţii financiar-bancare şi care cunoaşte elementele de siguranţă în lucrul cu numerar şi care poate identifica falsurile. Alte informaţii relevante despre acest post, aici.

Lista completă a posturilor vacante la BCR, aici.

Banca Transilvania recrutează în această perioadă pentru următoarele posturi: administrator de bază de date Oracle la Cluj, auditor intern tot la Cluj, inginer de sistem în informatică la Timişoara şi Braşov, ofiţer front office la Cluj, la Bucureşti, la Predeal şi nu în ultimul rând consilier juridic la sucursala din Vâlcea.

Pentru poziţia de consilier juridic la sucursala Băncii Transilvania din Vâlcea se caută un candidat care a absolvit studii superioare juridice, are minimum 2 ani experienţă într-o poziţie similară, are cunoştinţe solide în domeniul juridic şi în domeniul legislaţiei financiar-bancare în mod particular, vorbeşte o limbă de circulaţie internaţională şi ştie să opereze un PC. Candidatul ideal trebuie să demonstreze că e rezistent la stres şi efort prelungit, că foarte responsabil, că e un bun organizator şi planificator, că are abilităţi de analiză şi sinteză. Informaţii despre ce înseamnă în mod concret munca pe acest post, aici.

Banca Transilvania mai angajează în această perioadă ofiţeri front-office la Bucureşti, Cluj şi Predeal. Recrutorii caută absolvenţi de studii economice medii sau superioare, care au minimum 3 luni experienţă într-o bancă sau centru comercială, care vorbesc fluent limba engleză, sunt foarte responsabili, meticuloşi şi ştiu să opereze un PC. Află aici cum poţi aplica la acest post.

Recrutorii de la Banca Transilvania mai caută în această perioadă un inginer de sistem în informatică la Braşov şi Timişoara. Candidatul potrivit pentru acest post are cunoştinţe aprofundate de hardware, retelistică, sisteme de operare (Microsoft Windows XP/Vista, MS Office 2003/2007), de Windows Server 2003 – Active Directory, File Server, Print Server. Mai departe, candidatul ideal pentru acest post trebuie să aibă minimum 2 ani experienţă în domeniu, să fie orientat către rezultate, să demonstreze abilităţi de analiză şi sinteză şi preferabil, să cunoască limba engleză. Detalii despre acest post, aici.

Dacă aţi absolvit studii superioare economice sau juridice şi aveţi minimum un an experienţă într-un post de auditor intern, atunci puteţi aplica pentru această poziţie la Banca Transilvania, în Cluj. Candidatul ideal trebuie să fie dispus să plece în deplasări, în proporţie de 75% din timp. Detalii, aici.

Tot la Cluj, Banca Transilvania caută un administrator/dezvoltator de baze de date Oracle. Eşti eligibil pentru acest post dacă ai absolvit studii superioare de specialitate, ai experienţă ca DBA pe Oracle, ai certificări în domeniul bazelor de date Oracle şi experienţă în utilizarea Real Application Cluster. Mai multe informaţii găsiţi aici.

Ce posturi sunt vacante la Millennium Bank

Millennium Bank recrutează un application developer în Bucureşti,  în această perioadă. Candidatul ideal are o diplomă în Telecomunicaţii sau Automatică, e bun vorbitor de limba engleză, are minimum 2 ani experienţă într-o poziţie similară, are expertiză solidă în C#, .net Framework, ASP.net, T-SQL, are experienţă de muncă în XML, OOP/OOD şi nu în ultimul rând este flexibil, orientat către clienţi şi proactiv. Până pe 22 septembrie puteţi aplica la acest post. Amănunte, aici.

Banca Millennium mai recrutează în această perioadă  un ofiţer bancar administrativ în Capitală. Te califici pentru acest post dacă ai absolvit o facultate, ai minimum 2 ani experienţă în domeniul administrativ, preferabil în sistemul bancar, eşti un foarte bun comunicator şi negociator, ştii să operezi un PC, ştii limba engleză, eşti organizat, atent la detalii şi proactiv. Detalii despre munca pe care o presupune acest post, aici.

Banca portugheză Millennium mai caută în această perioadă un consilier de vânzări în Craiova. Te califici pentru acest post dacă ai absolvit studii superioare, preferabil economice, dacă vorbeşti fluent limba engleză, ai cunoştinţe de operare PC şi cunoşti piaţa de retail. Candidatul idel mai trebuie să fie flexibil, să fie un bun comunicator, orientat către client, proactiv. De asemenea, angajatorii caută un candidat eficient care se adaptează uşor. Trebuie să precizăm că postul implică în aceeaşi măsură munca la birou şi pe teren. Amănunte, aici.

Banca Românească face recrutări în Bucureşti

Concret, Banca Românească caută în Bucureşti un consilier juridic-litigii. Candidatul ideal a absolvit studii juridice, are minimum 3 ani experienţă în domeniul său de expertiză şi minimum un an experienţă în domeniul financiar-bancar. De asemenea, el trebuie să demonstreze că are cunoştinţe solide de drept civil, comercial, al muncii, de cod de procedură civilă şi penală şi de drept fiscal. Candidatul ideal ştie reglementările din zona financiar-bancară şi pe cele emise de BNR, ştie practicile în materie de creditare şi programele de legislaţie. În fine, candidatul ideal trebuie să aibă cunoştinţe medii de limba engleză. Toate informaţiile despre exigenţele angajatorilor, aici.

Banca Românească mai recrutează în această perioadă pe postul de reporting sector supervisor în sectorul 2 al Capitalei, aflăm din anunţul de recrutare. Candidatul ideal a absolvit studii superioare economice, statistică sau cibernetică, are minimum 3 ani experienţă în sistemul bancar şi ştie reglementările BNR. Alte detalii despre profilul candidatului ideal, aici.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...