Becali rămâne deputat. Pedeapsa accesorie de pierderea drepturilor electorale i-a fost suspendată

Instanţa supremă i-a aplicat o pedeapsă accesorie lui George Becali privind pierderea drepturilor electorale, însă i-a suspendat-o pe perioada termenului de încercare, astfel că patronul FC Steaua, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, rămâne parlamentar.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 14:28
Becali rămâne deputat. Pedeapsa accesorie de pierderea drepturilor electorale i-a fost suspendată

Deputatul PNL Gigi Becali a fost condamnat, luni, la trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru sechestrare de persoane, beneficiind de circumstanţe atenuante, întrucât a stăruit în a-şi repara paguba pricinuită.

„Condamnă pe inculpaţii George Becali, Şrtefan Fănuş Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu şi Mihai Mila, pentru săvârşirea a câte trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189, alin.2, Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art.74, alin.2, Cod penal, raportat la art.76, alin.1, lit.b, Cod penal, pentru fiecare infracţiune şi pentru fiecare inculpat, la câte trei pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare, fiecare. Conform art.33 lit.a, raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, dispune ca inculpaţii George Becali, Ştefan Fănuş Dediu, Cătălin Otto Zmărădescu şi Mihai Mila să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare”, se arată în minuta ICCJ.

Potrivit sursei citate, în baza art. 861 Cod penal, ICCJ a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante de câte trei ani închisoare, aplicate inculpaţilor Becali, Dediu, Zmărăndescu, Mihai şi Popa pe durata unui termen de încercare de câte opt ani, stabilit conform dispoziţiilor art.862 Cod penal. „Aplică inculpaţilor George Becali, Ştefan Fănuş Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu şi Mihai Mila pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal”, mai notează ICCJ.

Articolul 64 Cod penal se referă la interzicearea unor drepturi, însă aplicarea articolului 71, care prevede modul de executare a pedepsei accesorii, stipulează că „pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii”.

De altfel, în minută, ICCJ precizează că, în baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor George Becali, Ştefan Dediu, Cătălin Zmărăndescu, Mihai Mila şi Marcel Popa, pe durata termenului de încercare (de opt ani).

Deputatul PSD Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, a declarat, luni, după ce s-a anunţat sentinţa în cazul parlamentarului, că George Becali îşi păstrează mandatul de deputat, dacă în sentinţa de condamnare nu se specifică pierderea drepturilor electorale.

„Dacă nu se specifică pierderea drepturilor electorale, nu-şi pierde mandatul, iar pierderea drepturilor electorale în mod automat se face atunci când eşti încarcerat, deci nu în acest caz”, a spus Nicolicea.

Nicolicea crede că Becali va „uza de căile extraordinare de atac” a sentinţei.

Întrebat despre declaraţia lui Becali că ar pleca definitiv din ţară, Eugen Nicolicea a arătat că interpretările sunt eronate, iar afirmaţia lui George Becali a fost „emoţională”.

„Este o interpretare eronată. Dânsul a spus în sensul că pleacă şi mută şi cimitirul şi aşa mai departe. Deci, a fost o declaraţie emoţională cu privire la faptul că, dacă el consideră că i se face o nedreptate, nu ar mai dori să locuiască aici. Nici pomeneală. Nu-i interpretată în sensul de sustragere, pentru că, după cum ştiţi, nu a plecat împreună cu cimitirul părinţilor şi strămoşilor”, a explicat secretarul Camerei Deputaţilor.

Gigi Becali (aflat în Dubai-n.r.) a fost condamnat, luni, definitiv, de către un complet de cinci judecători al instanţei supreme, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.

Instanţa supremă a dispus suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare în cazul lui Gigi Becali pe o perioadă de opt ani, timp în care acesta va trebui să respecte mai multe obligaţii ce îi vor fi impuse de serviciul de probaţiune din zona domiciliului său.

„În baza art. 863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpaţii se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov (inculpaţii Becali George, Dediu Ştefan Fănuş, Mila Mihai şi Popa Marcel) şi, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti (inculpatul Zmărăndescu Cătălin Otto); b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă”, se mai arată în minuta ICCJ.

Gigi Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu, Marcel Popa şi de poliţistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.

Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG (unde funcţiona şi un bar), unde hoţii au fost puşi să dea declaraţii scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanţatorului şi că nu vor reclama Poliţiei faptul că au fost urmăriţi cu maşinile, urcaţi cu forţa în vehicule şi duşi în Pipera. Unul dintre hoţi a fost împuşcat, glonţul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt era sediul Partidului Noua Generaţie (PNG).

Poliţistul Romulus Dumitrescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, având un termen de încercare de patru ani.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 milioane de tone raportate în 2022 la 20,571 milioane tone, în......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Constructorul austriac Porr a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România, ...
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de ...
Ana Hotels redeschide hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro
Ana Hotels redeschide hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro
Ana Hotels redeschide pe 16 aprilie hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro. Clădirea a ...