BEI acordă un împrumut record gigantului european Airbus

Grupul aeronautic european Airbus va primi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) suma record de trei miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 29 iun. 2026, 17:52
BEI acordă un împrumut record gigantului european Airbus

Acordul privind tranşa iniţială de împrumut de un miliard de euro a fost semnat luni la Bruxelles de reprezentanţii băncii de dezvoltare a UE şi cei ai Airbus.

Fondurile ar urma să ajute compania să-şi extindă şi mai mult poziţia de lider în domeniul tehnologiei în aviaţia civilă şi militară, se arată într-un comunicat de presă.

Noul împrumut reprezintă cea mai mare operaţiune de finanţare a unei companii de către BEI. Preşedinta Nadia Calvino a anunţat că proiectul a fost aprobat în şase luni.

„Acesta arată că Europa se poate mişca rapid şi la un nivel care să-i sprijine pe campionii ei şi să-i consolideze poziţia în contextul geopolitic emergent”, a declarat şefa BEI.

Suma reflectă necesităţile ridicate de investiţii ale grupului aeronautic european, care are ca obiectiv să rămână competitiv pe plan global, se arată în comunicatul BEI.

Finanţarea este menită să sprijine Airbus, cel mai mare producător de avioane din lume, cu investiţii în tehnologii de vârf planificate până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Stadiul actualizat al lucrărilor la cele trei tuneluri din secțiunea turcilor, realizată 15%
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Stadiul actualizat al lucrărilor la cele trei tuneluri din secțiunea turcilor, realizată ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri detalii despre stadiul lucrărilor la cele trei tuneluri din șapte......
Sinucidere la cel mai mare spital din Bucureşti. Un medic rezident s-a aruncat de la etaj – anunţ de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Sinucidere la cel mai mare spital din Bucureşti. Un medic rezident s-a aruncat de la etaj – anunţ de la Spitalul ...
Un medic rezident s-a sinucis, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, informează instituţia medicală.
Samsung a crescut preţurile pentru fabricarea de cipuri cu până la 15%
Samsung a crescut preţurile pentru fabricarea de cipuri cu până la 15%
Grupul sud-coreean Samsung Electronics a majorat cu până la 15% preţurile pentru unele servicii avansate de fabricare ...
Şedinţă CGMB – Regulamentul pentru repartizarea locuinţelor sociale, convenabile şi de necesitate din Bucureşti, pe ordinea de a zi
Şedinţă CGMB – Regulamentul pentru repartizarea locuinţelor sociale, convenabile şi de necesitate din Bucureşti, ...
Consilierii municipali urmează să dezbată, joi, regulamentul privind repartizarea locuinţelor sociale, a locuinţelor ...