Beijingul a anunțat încheierea manevrelor militare începute joi în apropierea Taiwanului

China a anunţat încheierea manevrelor militare de amploare pe care le-a efectuat de joi în jurul insulei Taiwan pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de ceea ce consideră remarci separatiste ale noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 25 mai 2024, 10:11
Beijingul a anunțat încheierea manevrelor militare începute joi în apropierea Taiwanului

Armata chineză „a încheiat cu succes” exerciţiile „Joint Sword-2024A” efectuate împotriva Taiwanului, a declarat vineri seara un prezentator de la CCTV-7, televiziunea de stat chineză pentru ştiri militare.

Nave de război şi avioane de vânătoare chineze au încercuit Taiwanul, a cărui suveranitate este revendicată de China, în cadrul manevrelor militare denumite „Joint Sword-2024A”.

Începute joi dimineaţa în strâmtoare, în jurul Taiwanului şi în apropiere de insulele învecinate, la aceste manevre au participat armata terestră, marina, forţele aeriene şi unitatea de rachete ale Chinei.

Săptămâna aceasta, China a catalogat discursul de învestire al noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te drept o „afirmare a independenţei Taiwanului” şi l-a ameninţat cu „represalii”.

Taiwanul este autonom din 1949, când naţionaliştii s-au refugiat pe insulă după înfrângerea lor de către forţele comuniste în războiul civil chinez de pe continent.

Beijingul consideră insula guvernată democratic ca parte a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a o pune sub controlul său, reaminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...