Belgia: Şi ţigările electronice sunt interzise în spaţiile publice

Autorităţile belgiene au precizat joi că interzicerea fumatului în baruri, restaurante şi cafenele vizează şi ţigările electronice, răspunzând astfel unei campanii publicitare care încurajează folosirea acestor produse 'oriunde', relatează agenţia EFE.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 20:10
Belgia: Şi ţigările electronice sunt interzise în spaţiile publice

‘În spaţiile publice sunt interzise ţigările electronice’, indiferent că este vorba de cele care conţin nicotină sau cele care emit numai vapori, afirmă un oficial din Ministerul belgian al Sănătăţii, după ce compania Smoketronic acredita ideea că ţigările sale electronice pot fi folosite chiar şi în locurile unde fumatul este interzis. El a mai menţionat că legislaţia belgiană vizează interzicerea în spaţiul public a acelor produse care incită la fumat, în această categorie fiind incluse şi ţigările electronice.

Începând cu data de 1 iulie 2011, în Belgia a fost interzis fumatul în hoteluri, restaurante, cafenele, baruri şi discoteci, după ce într-o primă etapă interdicţia s-a aplicat numai în cazul localurilor unde se serveau alimente.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către Allianz Țiriac, firmă fondată de Ion Țiriac și al doilea mare jucător......
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...