Benedict al XVI-lea, un papă teolog proeuropean care s-a confruntat cu scandaluri şi divergenţe

Acest eminent profesor german de teologie, care nu a suscitat pasiunea de care a beneficiat Ioan Paul al II-lea, dar care a s-a bucurat de un respct tot mai mare de-a lungul timpului, devine Papă la 19 aprilie 2005, la vârstă de 78 de ani, după ce a condus aproape un sfert de secol Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, un fost Oficiu Sfânt.

El se va confrunta cu cea mai profundă criză a Bisericii contemporane, cea a dezvăluirilor în cascadă, în mai multe ţări din Europa şi America de Nord, a unor abuzuri sexuale comise asupra unor copiii de către membri ai clerului, agravate de „omerta” ierarhiei.

Condamnând dur aceste „păcate” şi ordonând o toleranţă zero, Benedict al XVI-lea va cere în mod explicit „iertare” victimelor în iunie 2010.

În 2012, el se confruntă, în interiorul Vaticanului, cu un scandal privind scurgeri de documente confidenţiale, care va conduce la arestarea majordomului său, Paolo Gabriele. Cazul poate fi interpretat ca un simptom al nemulţumirilor şi divergenţelor în cadrul Curiei.

În sute de omilii şi discursuri, el a dezvoltat conţinutul credinţei şi a îndemnat clerul, deseori, la conversie şi la întoarcerea la esenţa mesajului lui Isus.

Deşi refuză orice evoluţie a Bisericii în problemele de moravuri (avort, eutanasie, familie, homosexualitate), acest Papă conservator, un bun cunoscător al celor două mii de ani de creştinism, în pofida refuzului unei rupturi cu tradiţia, va fi primul care va admite utilizarea prezervativului, în cazuri foarte limitate, în vederea contaminării cu HIV.

Născut la 16 aprilie 1927 într-o familie modestă din foarte catolicul land german Bavaria, la Marktl-am-Inn, Joseph Ratzinger intră la un mic seminar în 1939. În acelaşi an el este înscris în cadrul Tineretului Hitlerist, o înrolare obligatorie prin decret.

Papa, care a denunţat „inumanitatea” regimului nazist, a subliniat că acest angajament a avut loc împotriva voinţei sale.

Ordonat ca preot în 1951, Joseph Ratzinger a cunoscut o experienţă pastorală veritabilă abia în perioada 1977-1981, la Munchen. El a predat teologie în mai multe universităţi germane, iar ulterior a participat ca expert la Conciliul Vatican II (1962-1965). Figura printre cei mai liberali experţi.

În timpul Conclavului din 1978, îl cunoaşte mai bine pe viitorul Papă Ioan Paul al II-lea, care îl invită, în 1981, să conducă această Congregaţie a Docrinei Credinţei.

Benedict al XVI-lea a încercat să îi determine pe integrişti să revină în sânul Bisericii, cu condiţia să accepte Conciliul. Pe europeni i-a îndemnat să nu îşi respingă „rădăcinile creştine”. De asemenea, a lucrat la „noua evanghelizare”, dar şi-a exprimat respectul şi faţă de necredincioşi.

Acest Papă a declanşat mai multe polemici. Prima a izbucnit în septembrie 2006 şi l-a opus lumii musulmane, în urma unui discurs despre relaţia între raţiune şi credinţă susţinut la Regensburg, în Bavaria.

În ianuarie 2009, decizia sa de a anula excomunicarea celor patru episcopi integrişti, inclusiv a britanicului Richard Williamson, un negaţionist, a declanşat un val de proteste. Însă el şi-a multiplicat gesturile de respect faţă de musulmani şi, mai ales, faţă de evrei.