Bento anunță că țintește pentru acest an un profit net de 11,1 milioane de lei, după creșterea spectaculoasă din primul semestru

15 09. 2026
Radu Scarlat-Vlad Bodea_Bento

Cifra de afaceri a ajuns la 36,7 milioane de lei, în creștere cu 109% față de primul semestru al anului anterior, evoluție susținută de intensificarea activității operaționale și de contribuția proiectelor aflate în implementare, se menționează în comunicatul transmis de companie.

„Rezultatele din primul semestru confirmă revenirea Bento pe o traiectorie solidă de creștere și ne oferă încredere în direcția de business pe care am construit-o. Obiectivul nostru este să valorificăm cererea pentru proiecte complexe și servicii recurente, dezvoltând relații comerciale pe termen lung și o bază de venituri mai predictibilă. În același timp, vom continua să investim în produsele software proprii, care ne diferențiază în piață și ne pot susține extinderea către noi clienți și sectoare de activitate. În perioada următoare, ne concentrăm pe execuția proiectelor aflate în derulare, atingerea obiectivelor bugetate și dezvoltarea unor noi oportunități comerciale, atât pe piețele locale, cât și internaționale”, a declarat Radu Scarlat (foto stânga), președinte al Consiliului de Administrație și director general Bento.

După încheierea primului semestru, Bento a primit primele trei comenzi ferme, în valoare totală de 1,5 milioane de euro, fără TVA, în baza unui contract-cadru pentru achiziția etapizată de echipamente IT destinate retehnologizării stațiilor de alimentare cu carburant ale unui client activ în domeniul distribuției de produse petroliere.

De asemenea, compania a încheiat un contract-cadru semnificativ pentru furnizarea de servicii IT de operare și suport către un alt client din același sector. Valoarea anuală estimată a serviciilor este de aproximativ 1 milion de euro, fără TVA, iar valoarea estimată pentru perioada contractuală inițială de trei ani este de 3,1 milioane de euro. Aceasta poate ajunge la 5,2 milioane de euro în cazul exercitării opțiunii de prelungire cu încă doi ani.

„Creșterea din acest semestru a fost susținută de o echipă care a gestionat un volum de activitate semnificativ mai mare, generat de proiectele noi și recurente. Pentru noi, acesta este un semn important de maturizare a organizației și al experienței acumulate în ultimii ani. Pe măsură ce proiectele devin mai ample, trebuie să păstrăm acest echilibru între capacitatea de livrare, calitatea muncii și dezvoltarea colegilor noștri, păstrând agilitatea și eficiența operațională a companiei”, a adăugat Vlad Bodea (foto dreapta), cofondator Bento și membru al Consiliului de Administrație.

Având în vedere rezultatele înregistrate în primul semestru și evoluția proiectelor aflate în derulare, conducerea Bento menține estimările financiare incluse în Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru 2026. Compania vizează venituri din exploatare de 88,1 milioane de lei, EBITDA de 14,9 milioane de lei și un profit net de 11,1 milioane de lei.

Bento este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din martie 2022 și este una dintre puținele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii. De-a lungul celor peste două decenii de activitate, Bento a dezvoltat și implementat proiecte complexe cu aplicabilitate în industrii multiple pentru companii multinaționale din România, dar și din Europa, Africa, SUA și Canada.

Bento (2B Intelligent Soft S.A.) este o companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud. De-a lungul celor peste 22 ani de experiență, Bento a dezvoltat și implementat proiecte complexe cu aplicabilitate în industrii multiple pentru companii multinaționale din România, dar și din Europa, Africa, SUA și Canada. Compania dispune de echipe complementare de management de proiect, analiză, prototipare, dezvoltare, testare, implementare, integrare și mentenanță care au capacitatea de a transforma idei, concepte și nevoi în soluții adaptate cerințelor fiecărui client în parte.

Mizând pe experiența acumulată în optimizarea și automatizarea proceselor operaționale, compania a dezvoltat de-a lungul anilor propriile produse software, precum soluțiile Bento Mobile Device Management, Bento Field Service Management și Bento Smart Metering. De asemenea, Bento este un partener regional recunoscut pentru furnizori de renume, precum Microsoft, HPE și CISCO.