Benzina din România a ajuns cea mai ieftină din UE

De aproape o lună de zile, companiile petroliere nu au mai operat nicio modificare de preţ la carburanţi, cu excepţia GPL, astfel că preţul celui mai ieftin sortiment de benzină din România a ajuns să fie mai mic decât cel din Bulgaria şi, în acelaşi timp, cel mai mic din UE.
Economica.net - D, 12 feb. 2012, 10:22

Vecinii de la sud de Dunăre se bucurau până acum de preţuri mai mici la carburanţi decât cele din România.

Conform site-ului energy.eu, preţul mediu al unui litru de benzină în România era ieri de 1,28 euro, iar în Bulgaria de 1,287 euro. Un preţ mai mic la benzină era doar în Cipru (1,276 euro), în timp ce media europeană era de 1,5 euro/litru.

Dacă ne uităm însă la preţurile prezentate de Oil Bulletin, care nu sunt la zi, ci sunt actualizate cu o întârziere de circa o săptămână, nu se observă însă această diferenţă de preţ. Mai mult, conform ultimelor date disponibile pe Oil Bulletin, benzina în România este mai scumpă decât în Bulgaria.

 

Vezi pe Capital.ro preţurile benzinei în toate ţările europene

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...