Benzina şi motorina se vor ieftini cu 10%. Ministrul Finanţelor a promis eliminarea supraccizei la carburanţi

Supraaccciza la carburanţi, de şapte eurocenţi pe litru, va fi eliminată anul viitor, ceea ce, corelat cu reducerea de un punct procentual a cotei TVA, va conduce la o scădere de circa 10% a preţurilor la pompă.
Mihai Nicuţ - lun, 30 mai 2016, 07:17
Benzina şi motorina se vor ieftini cu 10%. Ministrul Finanţelor a promis eliminarea supraccizei la carburanţi

„A fost introdusă pentru a compensa scăderea de încasări din reducerea CAS. În momentul reducerii contribuţiilor se produce şi o reducere a încasărilor şi atunci a fost nevoie, cu atât mai mult cu cât România era într-un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană şi orice măsură fiscală trebuia să fie neutră din punct de vedere bugetar. Aceasta (supraacciza – n.red.) va fi eliminată în 2017”, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu, la postul TV Digi24.

Efectul cumulat al diminuării accizei la carburanţi cu ceri 7 euro cenţi şi al aplicării noii cote de TVA, de 19%, aşa cum prevede actualul Cod Fiscal că se va întâmpla la 1 ianuarie 2017, înseamnă o reducere de preţ de 49-50 de bani, potrivit calculelor ECONOMICA.NET. Astfel, luând în calcul peţurile la o staţie OMV Petrom din sudul Bucureştiului, una dintre cele mai ieftine, benzina se va ieftini cu 49 de bani, până la 4,52 lei, iar motorina cu 50 de bani, până la 4,40 lei.

Acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi a fost introdusă de Guvern de la 1 aprilie 2014 cu scopul de a finanţa proiectele de intrastructură rutieră. Ulterior însă, chiar şi fostul premier Victor Ponta a recunoscut că nu a fost un proiect bun deoarece Executivul nu a reuşit să deblocheze procedurile pentru a investi banii în autostrăzi, însă aceasta a ajutat la asigurarea unui spaţiu fiscal.

Potrivit lui Dragu, anul trecut supraacciza a adus la bugetul de stat 30 de milioane de lei.

Cei 7 cenţi ar fi trebiuit eliminaţi încă de la 1 ianuarie 2016 din acciză, dar măsura a fost amânată cu încă un an. Recent, atât Consiliul Fiscal, cât şiu reprezentanţi ai FMI au opinat că România nu ar mai trebui să adopte noi măsuri de relaxare fiscală la începutul anului viitor, din cauza creşterii prea mari a deficitului bugetar

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...