Benzinăriile vor fi obligate să capteze cel puţin 85% din vaporii de benzină rezultaţi din procesul de alimentare

Un proiect de lege adoptat, miercuri, în şedinţa de Guvern prevede ca benzinăriile să fie dotate cu sisteme prin care să fie reduse emisiile de vapori de benzină, prevederea punând în aplicare directive europene, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 05 oct. 2016, 17:20
Benzinăriile vor fi obligate să capteze cel puţin 85% din vaporii de benzină rezultaţi din procesul de alimentare

Proiectul de lege prevede noi cerinţe tehnice pentru limitarea cantităţilor de vapori de benzină emişi în atmosferă în timpul depozitării, încărcării, descărcării şi distribuţiei acestui carburant de la terminale la staţiile de distribuţie, precum şi în timpul alimentării autovehiculelor la staţiile de benzină.

Măsura va fi aplicată în toate statele UE deoarece este cerută prin directive europene menite să reducă poluare. „Se introduce prevederea potrivit căreia statele membre se asigură că eficienţa de captare a vaporilor de benzină emişi în timpul funcţionării sistemelor de recuperare a vaporilor de benzină etapa a II-a este mai mare sau egală cu 85 %, conform certificatului furnizat de producător şi este testată cel puţin o dată pe an, în scopul adaptării la progresele tehnice”, informează Guvernul.

Data la care noile cerinţe vor deveni obligatorii este 31 decembrie 2018. „Până cel târziu la data de 31 decembrie 2018, orice staţie de benzină construită înainte de data de 1 ianuarie 2012 sau pentru care s-a acordat un certificat de urbanism, o autorizaţie de construire ori o autorizaţie de funcţionare înainte de această dată, cu o cantitate totală anuală tranzitată mai mare de 3.000 mc/an, trebuie să fie echipată cu sistem de recuperare a vaporilor de benzină etapa a II-a. Adaptarea infrastructurii existente şi instalarea echipamentelor de recuperare a vaporilor de benzină atunci când staţia este supusă unei renovări majore la sistemul de alimentare conduce la reducerea în mod semnificativ a costurilor”, transmite Executivul.

Punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în proiectul de lege vor contribui la prevenirea şi reducerea poluării aerului cauzată de emisiile de compuşi volatili până la niveluri la care efectele dăunătoare asupra mediului sunt minimalizate.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, există disponibilitate pentru cel puţin o soluţie în vederea formării......
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am atras în România 10 miliarde de euro bani europeni într-un singur an
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am atras în România 10 miliarde de euro bani europeni într-un singur an
Banii europeni atraşi în ultimul an (10 iunie 2025-10 iunie 2026) au totalizat 10 miliarde de euro, potrivit ministrului ...
Șantierul Naval Orșova a câștigat trei contracte externe pentru construirea de nave fluviale
Șantierul Naval Orșova a câștigat trei contracte externe pentru construirea de nave fluviale
Compania Șantierul naval Orșova anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a încheiat ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 120 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 120 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul ...