Berarii au investit peste 2 miliarde de euro şi acest lucru trebuie să continue, dar au nevoie de predictibilitate – asociație

Producătorii de bere au investit, în 20 de ani, mai mult de două miliarde de euro în România, vor să meargă mai departe, dar au nevoie de predictibilitate, a transmis, luni, preşedintele Asociaţiei Berarii României, Mihai Voicu, la conferinţa ''20 de fapte ale berii'', arată Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 oct. 2025, 18:14
Berarii au investit peste 2 miliarde de euro şi acest lucru trebuie să continue, dar au nevoie de predictibilitate - asociație

Evenimentul marchează 20 de ani de activitate a Asociaţiei Berarii României.

„Berea este mai mult decât un simbol cultural, este o industrie, un motor economic, e un angajament faţă de comunitate şi, în aceşti 20 de ani, berarii au investit mai mult de 2 miliarde de euro, spuneam, şi acest lucru trebuie să continue. Trebuie să continue, pentru că am reuşit să producem în România mai mult de 97% din berea consumată. Asta înseamnă valoare adăugată şi mi-aş dori ca şi peste 20 de ani să putem să consumăm aceleaşi mărci de bere dragi nouă, tot produse în România. Pentru asta avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de un mediu economic stabil, predictibil, cu politici clare, astfel încât ceea ce am construit până acum să poată să meargă mai departe. În acelaşi timp, vrem să transmitem un mesaj clar: că noi, Asociaţia de Bere, suntem aici, suntem unici uniţi, suntem convinşi să mergem mai departe, să investim, dar în acelaşi timp avem nevoie de susţinere, în sensul în care nu vrem un tratament preferenţial, dar avem nevoie de predictibilitate”, a spus Voicu.

Acesta a subliniat că, juridic, Asociaţia Berarii României „s-a născut” în 2004.

„Este o mare bucurie să ne aflăm aici la aniversarea a celor 20 de ani, şi sunt 20 de ani în care industria a evoluat, a investit, am crescut împreună şi am devenit o voce puternică în economia românească. Ne-am născut în 2004, juridic (…). A fost anul în care Rapid cred că încerca să bată la titlu Dinamo. (…) De ce fac aluzia sau conexiunea cu fotbalul? Pentru că berea este un fenomen social. Berea conectează, este despre comunitate şi ne ţine uniţi”, a adăugat Mihai Voicu, care este şi director general al Bergenbier.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după 1 aprilie 2027, moment de la care în teorie dispare actualul mecanism pe......
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...