BERD a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti. PIB va creşte cu 2,5% în 2023 şi cu 3,5% în 2024

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2023 şi în 2024, potrivit raportului "Regional Economic Prospects", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
AGERPRES - mar, 16 mai 2023, 09:41
BERD a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti. PIB va creşte cu 2,5% în 2023 şi cu 3,5% în 2024

Conform celor mai recente prognoze ale BERD, PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 2,5% în acest an, după ce prognoza din februarie indica o expansiune de 1,7% în 2023. Creşterea ar urma să accelereze la 3,5% anul viitor (faţă de un nivel de 3,2% estimat în februarie), se arată în raportul citat de Agerpres.

Avansul economiei României a ajuns la 4,7% în 2022, datorită nivelului solid al investiţiilor, care au crescut cu 8%. Consumul gospodăriilor a fost de asemenea robust, înregistrând un avans de 4,3%, în pofida inflaţiei ridicate. Indicele armonizat al preţurilor de consum a atins nivelul de vârf de 14,6% în noiembrie şi apoi a scăzut până la 12,2% în martie. Inflaţia de bază a ajuns la 8,4%, peste media UE de 6,6%, dar mai redusă faţă de alte economii din Europa Centrală, apreciază BERD.

PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 2,5% în acest an şi de 3,5% anul viitor. Scăderea inflaţiei, atenuarea condiţiilor financiare, îmbunătăţirea mediului extern şi o absorbţie mai rapidă a fondurilor europene, inclusiv PNNR, ar trebui să sprijine performanţa economiei în 2023, se arată în raport.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi, economia României a crescut uşor, cu 0,1%, în primul trimestru din acest an, comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul PIB a fost de 2,3% pe seria brută şi cu 2,8% pe seria ajustată sezonier.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...