BERD îşi majorează capitalul pentru a spori finanţarea pentru Ucraina

19 12. 2023
BERD 243667

Decizia reflectă opinia BERD că sprijinirea Ucrainei ar trebui să fie prioritatea sa absolută dar, de asemenea, este necesară în continuare sprijinirea proiectelor din alte regiuni, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare, scrie Agerpres.

„Majorarea capitalului băncii ne va permite să acordăm mai mult sprijin şi să devenim o bancă chiar mai puternică, pentru Ucraina, pentru toate ţările în care investim şi pentru acţionarii noştri”, a afirmat preşedintele BERD, Odile Renaud-Basso.

Este a treia majorare de capital din istoria BERD, după deciziile similare din 1996 şi 2010, iar în urma deciziei de marţi capitalul BERD ajunge la 34 de miliarde de euro.

În ultimii 30 de ani, BERD a fost principalul investitor instituţional din Ucraina, majorându-şi sprijinul după invadarea ţării de către Rusia, în 2022. Sprijinul BERD acordat Ucrainei a ajuns la trei miliarde de euro în perioada 2022-2023.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a avertizat că BERD şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), divizie a Băncii Mondiale şi-ar putea pierde ratingul de top „AAA” dacă Ucraina intră în incapacitate de plată.

BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 71 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.