BERD şi-a îmbunătăţit la 7,2% previziunile privind creşterea economiei româneşti în 2021

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a îmbunătăţit în mod semnificativ estimările privind evoluţia economică a României în 2021, prognozând o creştere de 7,2% în acest an, faţă de un avans de 6% cât estima în luna iunie, se arată într-un raport publicat joi de instituţia financiară internaţională.
AGERPRES - J, 04 nov. 2021, 10:00
BERD şi-a îmbunătăţit la 7,2% previziunile privind creşterea economiei româneşti în 2021

„Pe ansamblu, Produsul Intern Brut este aşteptat să înregistreze un avans de 7,2% în 2021. În 2022, Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă ar urma să ducă la creşterea investiţiilor şi la o îmbunătăţire graduală a exporturilor, în timp ce încetinirea consumului privat comparativ cu ultimii ani şi aşteptata consolidare fiscală ar putea să se traducă într-o creştere a PIB de 4,4%. Principalul risc la adresa acestei prognoze este evoluţia pandemiei, în condiţiile în care România are a doua cea mai scăzută rată de vaccinare din UE”, subliniază BERD.

Potrivit instituţiei financiare, în toate cele trei state membre UE din Europa de Sud-Est (Grecia, România şi Bulgaria) are loc în prezent o revenire economică semnificativă după un an 2020 dificil. În special economiile Greciei şi României înregistrează o creştere economică deosebit de puternică, în cazul României principalul motor al creşterii fiind cererea internă.

BERD avertizează însă că preţurile ridicate la materii prime ar putea afecta revenirea economiilor din zona sa de activitate. „Preţurile ridicate la gaze naturale, petrol şi alte materii prime afectează balanţa comercială a statelor importatoare de energie. Multe state sunt presate să compenseze povara cheltuielilor mari la energie pentru gospodăriile cu venituri reduse. Preţurile mari la energie, perturbările lanţurilor de aprovizionare şi, în unele cazuri, deprecierea monedelor au majorat semnificativ inflaţia. Acesta este un motiv de îngrijorare”, a declarat economistul şef al BERD, Beata Javorcik.

Cel mai recent raport privind Perspectivele economice regionale, publicat joi de BERD, susţine că preţurile mari la energie ar putea oferi un test al sprijinului opiniei publice pentru un viitor mai verde. În timp ce acest sprijin a fost unul puternic şi a crescut la nivel global în ultimii ani, în unele economii, inclusiv Egipt, Lituania, Kazahstan, Polonia şi România este mai mic decât era la finele anilor 1990.

Conform celor mai recente prognoze ale BERD, economiile din zona sa de activitate vor înregistra în 2021 o creştere medie de 5,5%, o revizuire în sus cu 1,3 puncte procentuale faţă de prognozele din luna iunie. În 2022, pe măsură ce economiile îşi vor reveni, ritmul de creştere este aşteptat să se modereze la 3,8%. BERD subliniază că acest prognoze sunt supuse unui grad ridicat de incertitudine ca urmare a riscurilor asociate cu direcţia viitoare a infecţiilor cu Covid-19, posibilă înrăutăţire a condiţiilor externe şi o creştere economică mai modestă în rândul principalilor parteneri comerciali.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.

În România, unde BERD este un investitor major, Banca se concentrează asupra finanţării infrastructurii, creşterii productivităţii şi consolidării sectorului financiar. Până în prezent, BERD a investit aproape nouă miliarde de euro în economia ţării, iar 76% dintre aceste investiţii au mers în sectorul privat.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri aeriene electrice, conceput să transporte pasageri către și dinspre oraș......
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...