BERD și-a revizuit în sus estimările privind evoluția economiei bulgare în 2025 până la 3,2%

Economia bulgară ar urma să crească cu 3,2% în 2025, potrivit noului raport "Regional Economic Prospects", publicat joi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pe site-ul BERD, transmite BTA, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 25 sept. 2025, 20:57
BERD și-a revizuit în sus estimările privind evoluția economiei bulgare în 2025 până la 3,2%

Această previziune reprezintă o ajustare în sus cu 0,4% faţă de precedenta prognoză. Creşterea ar urma să se tempereze la 2,6% în 2026, un nivel nemodificat faţă de estimarea din mai. Această creştere este condiţionată de investiţii publice susţinute, în timp ce accesul la zona euro ar putea spori comerţul şi investiţiile private, inclusiv FDI, apreciază BERD.

Revenind la economia bulgară, raportul arată că după o accelerare la 2,8% în 2024, PIB-ul a crescut suplimentar, la 3,2% în primul semestru din 2025. În pofida unei temperări a creşterii salariilor, consumul privat a fost rezilient, în timp ce rata şomajului a scăzut la 3,6% la mijlocul anului. Inflaţia a urcat la 5,3% în iulie 2025, determinată parţial de o creştere a TVA la pâine şi la restaurante la 20%.

După un an 2024 slab, investiţiile s-au redresat de asemenea, în urma cheltuielilor publice de capital mai ridicate. Pe partea negativă, exporturile au scăzut în ritm anual, în urma declinului exporturilor de produse energetice şi de materii prime. Cheltuielile guvernamentale au crescut cu 20% în primul semestru din 2025, în timp ce veniturile au urcat cu doar 13%, sporind riscurile fiscale.

Cu toate acestea, după aprobarea aderării la zona euro, Bulgaria beneficiază de îmbunătăţirea ratingului de credit rating şi de costuri de finanţare mai scăzute.

Raportul subliniază de asemenea că taxele vamale impuse UE de SUA vor afecta exporturile şi producţia industrială a Bulgariei.

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...