BERD va investi până la trei miliarde de euro în Ucraina

24 10. 2022
BERD

Creditorul a precizat că a investit peste un miliard de euro de când Rusia a invadat Ucraina, în 24 februarie, şi are ca obiectiv triplarea sumei până la finalul lui 2023, concentrându-se pe canalizarea fondurilor către menţinerea securităţii energetice şi alimentare, restabilirea infrastructurii feroviare şi spijinirea industriei farmaceutice, scrie Agerpres.

Sunt în derulare discuţii pentru majorarea finanţării pentru reparaţiile urgente ale reţelei de electricitate şi sprijinirea autorităţilor locale din Kiev şi alte oraşe, se arată în comunicatul BERD.

Analiştii se aşteaptă ca economia Ucrainei să se contracteze cu 30-35% în acest an, în timp ce Banca Mondială a estimat la aproape 350 de miliarde de dolari costurile reconstruirii Ucrainei după invazia rusească.