Record negativ: Consumul de bere din România, la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/04/bere-630x420.jpg)
Românii au băut în ultimii ani tot mai puțină bere, iar în 2025 s-a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani, arată datele Asociației Berarii României.
Importurile au însumat 650.000 de hectolitri, adică 4,5% din piața națională totală. Cu toate că piața generală este în scădere, segmentul importurilor a cunoscut o creștere semnificativă de 35% față de anul 2024.
Capacitatea internă de producție acoperă 95,5% din piața berii.
Această dinamică arată că, deși piața se contractă, există o tendință de creștere a interesului pentru produsele din import, în timp ce capacitatea de export și dominanța producției locale rămân relativ stabile în procente, dar raportate la un volum total de piață mai mic, mai arată datele Asociației Berarii României.
Volumul exportat a fost de 330.000 de hectolitri, ceea ce constituie doar 2,5% din totalul pieței în 2025. Spre deosebire de importuri, nivelul exporturilor a rămas constant, fiind egal cu cel înregistrat în anul precedent.
În România sunt în total 88 de fabrici de bere ale unui număr de 83 de producători și 76 de microberării.