Berza, Fashion Days: În online, cam 10% dintre comenzi sunt „uitate” de clienţi

Magazinul online de modă Fashion Days, cel mai mare de pe piaţa de profil din România, va ajunge pe profit anul viitor, a declarat, pentru News.ro, Robert Berza, manager general al companiei, care apreciază că online fashion înseamnă sub 8-10% din întreaga piaţă de fashion din România, adică peste 250 de milioane de euro, segment care creşte cu 15%, iar 10% dintre comenzi sunt „uitate” de clienţi, scrie News.ro. 
Economica.net - D, 21 iul. 2019, 08:28
Berza, Fashion Days: În online, cam 10% dintre comenzi sunt „uitate” de clienţi

”2018 a fost un an foarte bun pentru noi, în care am schimbat mixul de branduri comercializate, iar asta s-a văzut în rezultate. Am înregistrat o cifră de afaceri de 250 de milioane de lei în Romania, ceea ce înseamnă un avans de 30% faţă de 2017. Totuşi, nu am trecut încă pe profit decât în ultimul quarter (trimestru – n.r.) al lui 2018, iar pentru 2019 ne dorim o creştere apropiată de procentul anterior, care ar duce întregul an aproape de break-even. 2020 este anul în care cu siguranţă trecem pe profit în România, însă fără să neglijăm creşterea de business peste media pieţei”, a declarat Robert Berza pentru News.ro. 

Robert Berza spune că segmentul de online fashion înregistrează probabil cea mai mare creştere de pe piaţă.

”Estimările ARMO sunt că acesta va detrona segmentul electro-IT anul viitor, iar cifrele confirmă acest optimism. Online fashion înseamnă puţin sub 8-10% din întreaga piaţă de fashion din România, adică peste 250 de milioane de euro şi creşte cam cu 15%. Întreaga piaţă de fashion este de peste 3 miliarde de euro”, a adăugat el.

Citeşte integral ştirea pe News.ro la acest link. 

 

Te-ar mai putea interesa și
România, încă pe radarul investitorilor în centre de date. George Topalov, Vertiv: „Depinde însă de disponibilitatea infrastructurii rețelei electrice”
România, încă pe radarul investitorilor în centre de date. George Topalov, Vertiv: „Depinde însă de disponibilitatea ...
Piața centrelor de date din România, deși încă mult mai mică decât cele din principalele hub-uri din Europa de Vest, ar putea crește cu circa 20% pe an în următorii ani, susținută de......
Control ASF la cea mai ieftină firmă de RCA, preferata șoferilor în vară, cu sute de mii de clienți. Ce caută inspectorii la Hellas Direct
Control ASF la cea mai ieftină firmă de RCA, preferata șoferilor în vară, cu sute de mii de clienți. Ce caută inspectorii ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) începe, pe 1 octombrie, un control la Hellas Direct, jucător de top 5 pe ...
ROBOR a înghețat. Surse din bănci susțin că explicația ”înghețării” ROBOR se datorează amenzilor de la Concurență. Totuși, mai multe motive economice stau la baza inflexibilității ROBOR
ROBOR a înghețat. Surse din bănci susțin că explicația ”înghețării” ROBOR se datorează amenzilor de la Concurență. ...
De circa trei luni, nivelul ROBOR la trei, șase luni și chiar pe termen scurt overnight a înghețat. Cauze? Surse din ...
Elena Panţiru, PIFM: Sacrificiul are pentru cetăţenii extracomunitari o finalitate vizibilă. Pentru ei un contract de muncă înregistrat în România reprezintă o schimbare de statut, nu doar de venit INTERVIU
Elena Panţiru, PIFM: Sacrificiul are pentru cetăţenii extracomunitari o finalitate vizibilă. Pentru ei un contract de ...
"Cetăţenii extracomunitari vin din ţări cu şomaj ridicat, cu locuri de muncă informale şi fără protecţie socială. ...