„Piața de înghețată din România se află pe un trend ascendent de câțiva ani. În 2024, românii au consumat în medie 3 litri de înghețată pe cap de locuitor – cu 20% mai mult față de 2019, așa cum arată studiile. Cererea atinge nivelul cel mai ridicat în lunile de vară, cu un vârf între mai și iulie, însă în ultimii ani am observat o creștere a numărului de consumatori care aleg înghețata și în extrasezon. Acest lucru ne motivează să investim constant în extinderea capacității de producție locală, în a aduce inovații relevante în piață și în dezvoltarea de noi arome pentru ca fiecare înghețată să ofere o experiență unică” a spus Irina Urechean, General Manager Romania & Moldova, The Magnum Ice Cream Company, așa cum este cunoscută acum divizia de înghețată a Unilever, aflată în proces de separare până la finalul acestui an. .
Pentru a face față cererii tot mai mari din ultimii ani, compania a investit doar în perioada 2024-2025 peste 4 milioane de euro în modernizarea liniei de producție și eficientizarea proceselor din fabrică prin adoptarea unor soluții tehnice moderne, eficiente energetic și prietenoase cu mediul. Această sumă ce se adaugă celor 12 milioane de euro investite deja de companie începând cu anul 2019.
Fabrica beneficiază astfel de o infrastructură semnificativ îmbunătățită, capabilă să susțină un ritm de producție mai rapid și orientat către excelența gustului și calității produselor. „Prin alinierea la cele mai înalte standarde tehnologice și de calitate, fabrica din Suceava își reafirmă poziția de lider regional și partener de încredere în industria alimentară”, spune Condruț Ababii, directorul general al fabricii Betty Ice. Obiectivul fabricii de la Suceava include diversificarea constantă a portofoliului pentru ca produsele să fie pe gustul fiecărui consumator.
Inovație cu gust: trend-urile verii în materie de arome
Inovația rămâne ingredientul secret care face diferența în portofoliul de înghețată, care include cunoscute branduri locale și internaționale. Pentru că studiile realizate de Unilever au arătat că peste 65% dintre consumatori sunt curioși să încerce arome noi și combinații surprinzătoare, compania își propune să transforme fiecare înghețată într-o mică aventură plină de gust.
Printre vedetele verii se numără fisticul – care rămâne în top de la un sezon la altul – dar și vișinele, cireșele, mango și alte gusturi fructate, perfecte pentru zilele calde, iar sortimentele vegane sau cele fără zahăr ocupă un loc tot mai important în preferințele publicului în ultimii ani.
Plăceri reinventate în porții mici, pentru momente dulci perfecte de împărțit
Pentru mulți dintre noi, înghețata este mai mult decât un desert răcoritor – e un moment de bucurie, la fel ca o ieșire cu prietenii dragi. Și nu e doar o impresie – senzația de fericire vine și dintr-un proces chimic la nivelul creierului: combinația dintre temperatura scăzută și texturile cremoase stimulează zonele din creier responsabile cu sentimentul de bucurie adus de înghețată.
Vara aceasta, pentru a dubla motivele de bucurie, a luat naștere noua gamă de înghețată bite-size, perfectă de împărțit cu cei dragi. Formatul bite-size este deja popular la nivel internațional, iar anul acesta ajunge în România prin branduri îndrăgite precum Magnum Bon Bon și Ben & Jerry’s Bites.
Noile sortimente și arome aduse de brandurile Unilever au ajuns deja în magazinele din toată țara și vin să completeze portofoliul cunoscut și apreciat în fiecare vară din care nu lipsesc Magnum Double Billionaire, Carte D’or Triple Chocolate și clasica Scufiță Roșie.