Biden convoacă o reuniunea politică după ce Trezoreria americană a avertizat că SUA riscă să intre în incapacitate de plată a datoriei

02 05. 2023
Joe Biden

Deşi anunţul nu include alte detalii, publicaţia The Hill scrie că subiectul discuţiei va fi situaţia plafonului datoriei, după ce secretara Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat că SUA ar putea intra în incapacitate de plată a datoriei publice începând cu 1 iunie.

La reuniunea de săptămâna viitoare vor participa de asemenea liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, şi liderii democraţi din ambele camere ale Congresului SUA, Chuck Schumer şi Hakeem Jeffries.

Într-o scrisoare adresată celor patru politicieni, Janet Yellen, a subliniat că este „imperativ” ca Congresul american să acţioneze cât mai repede posibil pentru a garanta că guvernul american va putea beneficia de fonduri pentru a susţine plăţile pe termen lung, mărind sau suspendând actualul plafon al datoriei.

Statele Unite au atins în ianuarie acest plafon legal, după care Departamentul Trezoreriei a aprobat o serie de „măsuri extraordinare” pentru a amâna riscul de neplată, dar a subliniat încă de atunci că folosirea acestor instrumente speciale va fi extinsă doar până pe 5 iunie.

Camera Reprezentanţilor, cu majoritate republicană, a aprobat săptămâna trecută un proiect de lege pentru creşterea plafonului datoriei în schimbul unor tăieri severe din cheltuielile publice, dar această iniţiativă are şanse slabe de a merge mai departe, întrucât democraţii sunt majoritari în Senat şi Casa Albă a avertizat deja că Joe Biden o va bloca prin veto dacă ajunge pe biroul său.