Biden: Forţele noastre nu sunt implicate şi nu vor fi implicate în conflictul cu forţele Rusiei în Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a reiterat, în discursul privind Starea Uniunii, că SUA nu va trimite trupe în Ucraina, în urma invaziei Rusiei, relatează CNN. El a transmis că SUA este alături de poporul ucrainean şi că au fost trimise trupe în Europa "pentru a proteja aliaţii NATO în eventualitatea în care Putin decide să înainteze spre vest".
AGERPRES - mie, 02 mart. 2022, 08:57
Biden: Forţele noastre nu sunt implicate şi nu vor fi implicate în conflictul cu forţele Rusiei în Ucraina

„Să fie clar: forţele noastre nu sunt implicate şi nu vor fi implicate în conflictul cu forţele Rusiei în Ucraina”, a transmis Biden, în discursul despre Starea Uniunii.

El a precizat că, în schimb, trupe americane au fost dislocate în Europa „pentru a proteja aliaţii NATO în eventualitatea în care Putin decide să înainteze spre vest”.

„În acest scop, am mobilizat trupe americane terestre, escadroane aeriene şi nave pentru a proteja ţări NATO, între care Polonia, România, Letonia, Lituania şi Estonia”, a explicat el.

„Aşa cum am mai spus clar, Statele Unite şi aliaţii noştri vor apăra teritoriul ţărilor NATO cu întreaga forţă şi putere colectivă”, a arătat Biden.

El a menţionat că Ucrainei i se acordă asistenţă directă de peste un miliard de dolari, incluzând ajutor militar, economic şi umanitar din partea SUA şi a aliaţilor.

„Noi, Statele Unite ale Americii, suntem alături de poporul ucrainean”, a spus Biden.

El a afirmat că această criză va dura şi a îndemnat oamenii să îşi ia inspiraţia din „voinţa de fier” a poporului ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Angajaţii BCE cer clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde
Angajaţii BCE cer clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde
Comitetul de personal, care reprezintă interesele angajaţilor de la Banca Centrală Europeană, a solicitat clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde,......
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului general, Dantes Nicolae Bratu-Presă
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului ...
Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general al Inspectiei Muncii și unul dintre cei mai longevivi șefi de instituții din ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
Lucările la lotul 2 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș au depășit stadiul fizic de 50%, potrivit unui reprezentant ...
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach România, unul dintre cei mai mari retaileri de materiale de construcții și grădinărit din România, investește ...