Biden îl face pe Putin responsabil de moartea dizidentului rus Aleksei Navalnîi

Preşedintele rus Vladimir Putin este responsabil de moartea opozantului Aleksei Navalnîi în închisoare, a declarat vineri preşedintele american Joe Biden, potrivit Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 feb. 2024, 21:26
Biden îl face pe Putin responsabil de moartea dizidentului rus Aleksei Navalnîi

Potrivit liderului de la Casa Albă, nu există motive să se creadă că relatările privind moartea lui Navalnîi nu sunt adevărate.

Biden a mai spus că nu este surprins de anunţul privind decesul opozantului rus, precizând însă că este „scandalizat”.

„Nu vă înşelaţi, Putin este responsabil de moartea lui Navalnîi. Putin este responsabil”, a declarat preşedintele american în cadrul unui discurs la Casa Albă. „Ceea ce s-a întâmplat cu Navalnîi este o nouă dovadă a brutalităţii sale”, a subliniat el.

„Nu ştim exact ce s-a întâmplat”, a adăugat Joe Biden. „Dar nu există nicio îndoială că aceasta este consecinţa a ceva ce au făcut Putin şi asasinii lui”, a spus Biden.

Preşedintele SUA, care l-a descris pe opozantul rus drept o „voce puternică pentru adevăr, chiar şi în închisoare”, a menţionat că „evaluează opţiunile” cu privire la un răspuns la acest deces, fără a da mai multe detalii.

În 2021, după ce s-a întâlnit cu preşedintele rus în Elveţia, Biden a fost întrebat despre consecinţe în cazul morţii lui Navalnîi şi a răspuns: „Am spus clar că consecinţele vor fi dezastruoase pentru Rusia”.

„Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Aleksei Navalnîi, curajul lui nu va fi uitat”, a afirmat Joe Biden.

Activistul în vârstă de 47 de ani a decedat vineri într-o colonie penitenciară îndepărtată în zona arctică, unde ispăşea o pedeapsă pentru „extremism”, în condiţii foarte dificile. Cauza morţii sale încă nu este cunoscută, fiind aşteptată expertiza medico-legală.

Occidentalii au învinuit Rusia pentru decesul lui Navalnîi, iar soţia acestuia Iulia Navalnaia a cerut comunităţii internaţionale să recunoască faptul că şeful statului rus este „personal responsabil” de moartea soţului ei

Te-ar mai putea interesa și
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Bucureștenii caută varietate și cumpără pentru aproape orice ocazie, clujenii înclină spre cadouri creative și atent alese, ieșenii apreciază umorul, constănțenii devin foarte activi în......
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei ...
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...