Biden va anunţa distribuirea a 80 de milioane de doze de vaccin prin programul COVAX

03 06. 2021
vaccin_moderna_0_12038100

„În câteva zile, poate joi, preşedintele (Joe Biden) va anunţa cu mai multe detalii planul pe care l-a elaborat pentru a distribui 80 de milioane de doze de vaccin în întreaga lume”, a declarat miercuri secretarul de stat în cursul unei întrevederi la ambasada SUA la San José, în Costa Rica.

„Vom face totul în coordonare cu programul COVAX, pe baze ştiinţifice şi în funcţie de nevoile ţărilor, fără preconcepţii politice”, a subliniat, de asemenea, Antony Blinken, cu puţin timp înainte de a părăsi Costa Rica, unde a făcut o vizită de două zile.

Sistemul COVAX este un mecanism internaţional pus în practică pentru a asigura o distribuţie echitabilă a vaccinurilor împotriva COVID-19, în special către ţările cu venituri mici.

În prima zi a vizitei sale, şeful diplomaţiei de la Washington a evocat un anunţ despre distribuirea vaccinurilor în decurs de una până la două săptămâni.

„Aşteptăm cu nerăbdare distribuirea (de vaccinuri de către Statele Unite) şi sperăm să fim incluşi în acest plan”, a declarat atunci preşedintele ţării gazdă, Carlos Alvarado.

Costa Rica, situată în America Centrală, este în prezent pe locul al şaselea în lume ca rată de contaminare: 596 de cazuri raportate în fiecare zi la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni.