Biletele la jocurile Loteriei Române pot fi cumpărate și din reţeaua „un-doi Centru de plăţi”

Biletele jocurilor loto ale Loteriei Române pot fi cumpărate, începând de vineri, 29 octombrie, din reţeaua "un-doi Centru de plăţi", în urma parteneriatului încheiat de C.N. "Loteria Română" S.A. cu Mobile Distribution, compania care a dezvoltat această reţea de plăţi, potrivit unui comunicat remis luni de Loteria Română.
AGERPRES - lun, 01 nov. 2021, 18:30
Biletele la jocurile Loteriei Române pot fi cumpărate și din reţeaua

Prin urmare, persoanele interesate pot achiziţiona bilete pentru jocurile Loto 6/49, Joker, Loto 5/40, Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc şi în cele 10.000 de locaţii „un-doi Centru de plăţi”, prin intermediul celor peste 10.000 de echipamente POS din aceste locaţii.

Echipamentele POS din cadrul reţelei „un-doi Centru de plăţi” sunt operate de personalul din aceste locaţii, iar etapele pentru achiziţionarea unui bilet în aceste magazine sunt: vânzătorul selectează în meniul terminalului POS jocul dorit de jucător; jucătorul comunică numerele alese pentru completarea biletului; în meniul terminalului POS, vânzătorul introduce şi confirma numerele; se emite biletul, care va conţine preţul final generat în funcţie de joc/număr de variante/număr Noroc.

Câştigurile pentru biletele jucate prin intermediul echipamentelor POS din locaţiile „un-doi Centru de plăţi” se achită, ca şi în cazul biletelor jucate în agenţiile loto, pe baza prezentării biletului de joc câştigător în agenţiile loto proprii şi în punctele de vânzare autorizate de C.N. „Loteria Română” S.A.

În urma parteneriatului între Mobile Distribution, compania care a dezvoltat soluţia un-doi Centru de plăţi, şi C.N. „Loteria Română” S.A., reţeaua loto depăşeşte 17.000 de locaţii la nivel naţional.

Reţeaua „un-doi Centru de plăţi” este lansată de compania Mobile Distribution, cu servicii disponibile în peste 2.600 de localităţi urbane şi rurale din întreaga ţară, care deservesc câteva milioane de români cu servicii de plată a facturilor de utilităţi, încărcare electronică a cartelelor prepay, asigurări, roviniete sau transfer de bani.

Te-ar mai putea interesa și
Ratingul: ori la bal, ori la spital, moment cheie pentru România. Ajungem la „groapa de gunoi” după decizia din 31 iulie a Fitch?
Ratingul: ori la bal, ori la spital, moment cheie pentru România. Ajungem la „groapa de gunoi” după decizia ...
Majoritatea analiștilor susțin că scăpăm pe 31 iulie de furcile caudine ale retrogradării în Junk de către agenția de rating Fitch. Sunt voci însă, care spun că ratingul este încă sub......
Incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel mai mare incendiu forestier” din istoria recentă a Spaniei
Incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel mai mare incendiu forestier” din istoria recentă a Spaniei
Ministrul spaniol al tranziţiei ecologice, Sara Aagesen, a declarat că incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel ...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi ...
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti curentul electric consumat de roboții AI în factura la curent electric. Niciun domeniu important din viața ...