Billa ajunge la o reţea de 80 de supermarketuri, odată cu deschiderea unui nou magazin la Timişoara

Economica.net
30 10. 2013
billa_73120000

Acesta este al treilea supermarket al retailerului în Timişoara.

În luna octombrie, Billa a deschis cinci supermarketuri noi, dintre care două în Bucureşti, în centrul comercial Cocor şi în Promenada Mall, şi câte unul în Piteşti, Râşnov şi Cernavodă.

Billa este prezentă pe piaţa din România din februarie 1999, când a deschis primul supermarket din Bucureşti. Retailerul a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,26 miliarde lei (284 milioane euro), în creştere cu 12,3% faţă de 2011, şi un profit net de 3,6 milioane lei (820.000 euro), cu 30% mai mic.

REWE mai deţine în România magazinele Penny Market şi XXL Mega Discount.