Biofarm de vânzare. SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia obligate să dea circa 30 mil. euro pe restul acţiunilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat, în sfârşit, că SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia, pe care cea dintâi o controlează, trebuie să se supună legii şi să facă ofertă publică obligatorie de preluare a Biofarm Bucureşti (BIO). Acţiunile BIO au crescut ieri cu peste 10%.
Adrian N. Ionescu - mie, 05 mart. 2014, 10:58
Biofarm de vânzare. SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia obligate să dea circa 30 mil. euro pe restul acţiunilor

Titlurile Biofarm Bucureşti (BIO) s-au scumpit, miercuri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu peste 10%, până la 0,3005 lei/acţiune, după ce ASF a impus SIF Muntenia (SIF4) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) să iniţieze ofertă publică de preluare a companiei în termen de 15 zile de la data deciziei ASF.

BIO a fost a treia cea mai tranzacţionată acţiune, cu o lichiditate de aproape un milion de lei.

Micii acţionari ai companiei ar putea încasa peste 92 de milioane de lei, pentru cele aproape 31% din acţiunile BIO pe care le deţin, conform preţului actual din piaţă, apropiat de media ultimelor 12 luni.

Dacă cele două SIF-uri, aflate sub influenţa omului de afaceri Dragoş Bîlteanu, îşi vor convinge şipartenerii de la SIF Moldova să vândă, atunci va mai trebui să scoată din buzunar circa 60 de milioane de lei.

Preţul la care se va derula ofderta trebuie să fie cel mai mare dintre cel mediu ponderat pe ultimele 12 luni şi cel rezultat dintr-o evaluare independentă.

Decizia ASF a fost luată abia ieri, la câteva zile după ce după ce SIF Banat Crişana (SIF1) a achiziţionat aproape 5% din acţiunile SIF Muntenia (SIF4), pe care deja o controla indirect, pentru că deţine majoritatea acţiunilor societăţii de administrare a acesteia, SAI Muntenia Invest.

Pe de altă parte, ASF a constatat, în sfârşit, că SIF1 şi SIF4 acţionează concertat, ca urmare a faptului că, la sfârşitul lunii octombrie, SIF4 a cumpărat 28% din acţiunile Biofarm de la SIF Oltenia. Astfel, SIF1 şi SIF4 au împreună peste 50% din acţiunile BIO.

Pragul de deţinere concertată de la care trebuie făcută oferta publică obligatorie de preluare este de 33%.

De altfel, co-propietarul firmei care administrează SIF4 este SIF Moldova (SIF2), care  la rândul său  are aproape 14% din acţiunile BIO. 

De altfel, din consiliul de administraţie al BIO, fac parte Dragoş Bîlteanu, preşedintele SIF Banat-Crişana şi Andrei Hrebenciuc, din partea SIF Moldova.

Delocalizarea companiei a devenit previzibilă. SIF1 are o companie de investiţi imobiliare, iar Biofarm are 34.000 de metri pătraţi de teren la o staţie de metrou de centrul Bucureştiului, în zona Timpuri Noi.

Biofarm a scos un profit net de 25,6 milioane de lei, anul trecut, din afaceri de 117,6 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...