Rivalul dm accelerează în România: BIPA a deschis al patrulea magazin. Unde se extinde rețeaua

09 07. 2026
bipa sf gheorghe
Foto: BIPA via Linkedin

Lanțul de magazine BIPA, care concurează cu dm, a deschis al patrulea magazin pe plan local, la Sfântu Gheorghe. Această deschidere vine la trei săptămâni de la inaugurarea magazinului din Ulmi, județul Dâmbovița.

BIPA are planuri mari pentru piața din România și vrea să deschidă 20-25 de magazine doar anul acesta. Compania derulează angajări în mai multe orașe din țară, precum Roșiorii de Vede, Pitești, Târgoviște, Bran și Năvodar, dar și în Pantelimon și București.

Un nou magazin urmează să fie deschis la Slobozia.

Primul magazin BIPA s-a deschis în Austria în 1980, iar de atunci au urmat numeroase locații. Astăzi, BIPA este reprezentată în peste 700 de magazine în Europa Centrală și de Est. Ca membră a Grupului REWE, BIPA face parte dintr-o rețea mai mare de mărci de retail din Europa, dedicate furnizării de produse de calitate și a unui serviciu excelent pentru clienți. Afacerile BIPA în 2024 au trecut de un miliard de euro.