Biserica Anglicană şi lordul Rothschild, aliaţi într-un consorţiu pentru a cumpăra 315 sucursale RBS

Fondul care administrează averea Bisericii Anglicane a intrat într-un consorţiu format din mai mulţi investitori, inclusiv lordul Rothschild, care încearcă să cumpere o reţea de 315 sucursale ale Royal Bank of Scotland (RBS), au declarat surse apropiate situaţiei pentru Financial Times.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 16:11
Biserica Anglicană şi lordul Rothschild, aliaţi într-un consorţiu pentru a cumpăra 315 sucursale RBS

Administatorii activelor Bisericii Anglicane, în valoare de 5,5 miliarde de lire sterline, s-au alăturat consorţiului de investitori organizat de lordul Davies, fost preşedinte al băncii Standard Chartered, au spus sursele.

Consorţiul include, printre alţii, şi fondurile de investiţii Corsair şi Centerbridge, dar şi compania RIT Capital a lordului Rothschild.

Biserica Anglicană şi RBS au refuzat să comenteze.

Trei grupuri de companii şi fonduri de investiţii se luptă pentru achiziţia sucursalelor pe care RBS trebuie să le vândă din cauza regulilor europene privind ajutoarele de stat, după ce instituţia de credit a primit un sprijin de 45 de miliarde de lire sterline în timpul crizei financiare.

O încercare de a vinde reţeaua de sucursale către grupul spaniol Santander la preţul de 1,65 miliarde de lire sterline a eşuat în octombrie.

Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury şi lider al Bisericii Anglicane, a susţinut în ultima perioadă reforma industriei bancare din Marea Britanie din postura de membru al comisiei parlamentare pentru standardele din sectorul bancar. Înainte de a intra în rândul clerului, Welby a ocupat un post de director la compania petolieră Enterprise Oil.

Fondul Bisericii Anglicane include proprietăţi imobiliare şi terenuri agricole, precum şi investiţii în fonduri de hedging şi companii.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...