Bitcoin s-a depreciat cu 10%, după ce autoritățile din provincia chineză Sichuan au interzi minarea criptomonedei

Bitcoin s-a depreciat luni cu aproape 10%, după ce recenta volatilitate de pe piaţa criptomonedelor nu a arătat semne de atenuare, jucătorii de pe piaţă citând extinderea măsurilor anunţate de China împotriva activităţilor de minare de bitcoin, transmite Reuters. citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 iun. 2021, 16:47
Bitcoin s-a depreciat cu 10%, după ce autoritățile din provincia chineză Sichuan au interzi minarea criptomonedei

Luni, bitcoin a scăzut la 32,094 de dolari, cel mai redus nivel din ultimele 12 zile şi un declin de aproape 50% faţă de maximumul de 64,895 de dolari atins în data de 14 aprilie. Cea mai importantă monedă digitală s-a depreciat cu peste 20% numai în ultimele şase zile dar pe ansamblul acestui an s-a apreciat cu peste 10%.

Vineri, autorităţile din provincia chineză Sichuan au interzis activităţile de minare de bitcoin.

Producţia de bitcoin din China reprezenta anul trecut aproximativ 65% din producţia globală, conform datelor Universităţii din Cambridge, iar regiunea Sichuan era al doilea mare producător chinez.

Citește și: https://www.economica.net/musk-continua-sa-se-joace-cu-bitcoinul-moneda-virtuala-a-ajuns-la-aproape-40-000-de-dolari_516750.html

Luni, Banca Centrală a Chinei (PBOC) a anunţat că a convocat câteva bănci şi companii de plăţi, solicitându-le să ia măsuri drastice împotriva tranzacţionării de criptomonede. Întâlnirea oficialilor PBOC cu instituţii ca Agricultural Bank of China (AgBank), China Construction Bank (CCB), Industrial and Commercial Bank of China (ICBC) şi Alipay vine după ce luna trecută Comitetul de dezvoltare şi stabilitate financiară de la Beijing avertiza că statul chinez va lua măsuri ferme împotriva activităţilor de minare de bitcoin şi a activităţilor de tranzacţionare cu criptomonede, în încercarea de a elimina riscurile financiare.

Banca Centrală a Chinei a cerut instituţiilor să înceapă verificări amănunţite ale conturilor clienţilor pentru a-i identifica pe cei implicaţi în activităţile de tranzacţionare cu criptomonede şi să taie urgent canalele lor de plăţi.

De asemenea, PBOC a solicitat băncilor şi companiilor de plăţi să investească mai mult în tehnologiile folosite pentru a identifica mai bine tranzacţiile legate de criptomonede şi pentru a cunoaşte mai bine activitatea clienţilor lor.

La un moment dat, China era una dintre cele mai puternice pieţe pentru bitcoin, cea mai răspândită monedă virtuală. Cu toate acestea, în 2019 autorităţile de la Beijing şi-au schimbat punctul de vedere, iar plăţile cu criptomonede au fost declarate ilegale pe motiv că acestea monede pot fi un instrument utilizat în activităţi infracţionale. Ţara asiatică este îngrijorată de riscul speculativ pe care îl prezintă criptomonedele pentru sistemul său financiar.

Citește și: https://www.economica.net/hackerii-mizeaza-pe-popularitatea-bitcoin-si-a-lui-elon-musk-in-cea-mai-noua-campanie-de-frauda_516070.html

Bitcoin este cea mai importantă monedă digitală, cu o cotă de piaţă de aproape 70%.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
Compania națională TAROM amână pentru a treia lună consecutiv zborurile regulate de la București spre Belgrad. Inițial, zborurile au fost suspendate doar pentru luna aprilie. După mai, și......
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 de milioane de euro
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 ...
Alte trei firme din cadrul Grup Șerban Holding vor solicita deschiderea procedurii de insolvență, la doar o lună după ...
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Departamentul american al Trezoreriei a anunţat joi că a retras 76 de persoane şi entităţi de pe lista sa de sancţiuni, ...
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze ...