Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an

Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, și o marjă brută de 10 milioane de lei (+23%), informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - vin, 29 mai 2026, 19:47
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an

Pierderea operațională s-a redus cu aproape 60%, de la -7,3 milioane de lei în T1 2025 la -2,9 milioane de lei în T1 2026, confirmând rezultatele măsurilor de eficientizare implementate la nivelul grupului încă de pe parcursul anului 2025.

Pierderea netă s-a înjumătățit comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la -3,8 milioane de lei.
Rezultatul cel mai puternic al trimestrului vine din pilonul de Educație, Bittnet Training, care a generat venituri de peste 18,5 milioane lei în primul trimestru, mai mult decât a generat în întreg anul 2025, și un profit operațional de 3,4 milioane lei. Echipa a livrat peste 275 de sesiuni de cursuri pentru peste 11.570 de cursanți, susținute de două contracte semnificative câștigate la finalul lui 2025 pentru livrarea de cursuri de securitate cibernetică.

„T1 confirmă direcția pe care am asumat-o: un grup mai eficient, mai disciplinat financiar și mai bine poziționat pe zonele cu cea mai accelerată cerere — cybersecurity, AI și infrastructuri critice. Veniturile din prestarea de servicii s-au dublat față de T1 2025, ceea ce arată că strategia de a livra proiecte cu valoare adăugată mare, prin echipa proprie, funcționează. Bittnet Training a avut cel mai bun trimestru din istorie, Dendrio a continuat să execute constant, iar contractele semnate după T1 ne dau încredere în restul anului”, a declarat Mihai Logofătu (foto), cofondator și CEO Bittnet Group.

În paralel, Dendrio, pilonul de Infrastructură Digitală, a livrat în T1 peste 1.100 de proiecte pentru mai mult de 400 de clienți și a atins profitul operațional bugetat. Subsecvent trimestrului, Dendrio Innovations a semnat două contracte semnificative pe direcțiile strategice ale grupului: 10,1 milioane de lei pentru o soluție de suport tehnic în cadrul unui proiect de digitalizare a cărții de identitate electronice, și 24,2 milioane de lei pentru soluții de securitate cibernetică destinate sistemelor informatice.

Grupul a continuat să integreze AI ca direcție strategică transversală în toate cele trei piloane de business. În Educație, peste 1.300 de participanți au luat parte la webinarii dedicate AI în primul trimestru, iar pentru finalul T2 este pregătită lansarea unui nou produs de training AI pentru segmentul B2C. În zona de Platforme și produse digitale, Elian investește în soluții bazate pe agenți AI pentru ERP, iar Nenos a obținut competența AWS în GenAI Services — prima de acest tip din România.

În aprilie 2026, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat trei decizii strategice pentru crearea de valoare pe termen lung: o nouă emisiune de obligațiuni corporative de până la 15 milioane EUR, cu dobândă 10,6% și scadență în 2031; un program de răscumpărare de acțiuni proprii (plafon maxim 300 milioane acțiuni); și reducerea capitalului social prin anularea acțiunilor răscumpărate. În luna mai 2026, Bittnet a finalizat vânzarea participației deținute în Softbinator Technologies (BVB: CODE) către cofondatorul Marius Băisan, într-o tranzacție de peste 500.000 de euro, parte din direcția strategică de valorificare a portofoliului de active.

Bittnet Group este o companie de tehnologie din România și primul grup de companii IT listat pe piața principală a Bursei de Valori București. Acțiunile Bittnet sunt incluse în principalii indici bursieri: BET-XT, FTSE Russell Global Micro-Cap și MSCI Frontier IMI. Grupul funcționează ca un integrator complet de servicii și soluții IT&C și este liderul pieței de formare profesională în IT din România. Activitatea Bittnet este structurată în jurul a trei piloni principali: Educație IT, Infrastructură digitală și Aplicații software și de business.

Începând din 2025, Bittnet adaugă un nou focus strategic pe inteligența artificială (AI), dezvoltând soluții și produse care integrează capabilități AI pentru automatizarea și optimizarea proceselor de afaceri ale clienților. Prin acest model extins, grupul sprijină transformarea digitală a companiilor din toate industriile, cu accent pe inovație, securitate și scalabilitate.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...