Bittnet Group a înregistrat un profit brut de 10,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2021

Societatea IT Bittnet (BNET) a raportat venituri operaționale consolidate de 85,4 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2021, în creștere cu 9,6% comparativ cu perioada corespondentă din 2020 și un profit brut de 10,8 milioane de lei, de aproape 13 ori mai mult față de primele nouă luni din 2020.
Ion Dobreanu - vin, 12 nov. 2021, 18:35
Bittnet Group a înregistrat un profit brut de 10,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2021

„La data publicării prezentului raport suntem la jumătatea trimestrului 4, care aduce, în medie, conform istoricului nostru, 40% din cifra de afaceri. Faptul că în primele nouă luni ale anului am generat deja profitul bugetat pentru întregul an 2021, nu înseamnă o încetinire a ritmului de lucru, ci dimpotrivă, «meciul se joacă până în minutul 90». Vizăm să ne bucurăm la maximum de rezultatele transformării modelelor operaționale ce au fost implementate în cursul anului acesta. Chiar dacă de peste 18 luni activăm într-un mediu economic neprielnic, întâi criza Covid-19, urmată de contractarea economică produsă de măsurile luate de guverne, de scăderea cererii pentru unul dintre produsele esențiale ale grupului – trainingul în clasă, de criza semiconductorilor, iar întreaga organizație s-a confruntat cu numeroase alte provocări, stabilitatea financiară ne-a permis să construim în liniște noul model operațional de pe urma căruia începem să culegem roadele”, a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group.

Divizia de Tehnologie, reprezentată de Dendrio și Elian, a raportat o cifră de afaceri de 73,8 milioane de lei. Marja brută a companiilor de integrare IT&C a crescut cu 40%, până la 13,7 milioane lei, rezultând un profit operațional de 7,2 milioane de lei, în creștere cu 332% față de primele nouă luni din 2020.

Divizia de Educație, care include Bittnet Training și Equatorial, a înregistrat o cifră de afaceri de 8,1 milioane de lei și o marjă brută de 4,1 milioane de lei. În al treilea trimestru, echipa de vânzări a gestionat un număr de peste 300 de oportunități, generând potențiale contracte în valoare de peste 7 milioane de lei.

„Profitul aferent acestui trimestru este mai mare decât întreaga cifră de afaceri anuală aferentă primilor opt ani de existență a Bittnet. De asemenea, în cel de-a treilea trimestru din 2021, am finalizat cinci tranzacții dintre cele anunțate deja – Nenos, Nonlinear, ISEC, Computer Learning Center și IT Prepared, acestea urmând să genereze rezultate care să fie luate în considerare începând cu trimestrul patru din 2021. De asemenea, am avansat în procesele de negociere pentru celelalte tranzacții – Servodata, Datascript, Top Tech. Dacă toate aceste tranzacții se vor încheia cu succes, vom începe anul 2022 cu o capacitate de a genera business de aproximativ 250 milioane de lei,” a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

În ceea ce privește tranzacțiile finalizate în al treilea trimestru, companiile Nenos, Nonlinear, ISEC, Computer Learning Center și IT Prepared au intrat în procesul de integrare operațională și financiară, iar conducerea estimează că până la finalul anului acestea vor fi aliniate la standardele grupului. În viitor, Bittnet Group are în vedere realizarea altor patru-cinci tranzacții de tip M&A, prin care grupul urmărește consolidarea prezenței sale atât în activitatea clasică de integrare IT&C cât și în zona de securitate cibernetică.

Despre Bittnet Group

Bittnet a fost fondată în 2007 la București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, ca o companie de training și soluții IT în România și în străinătate. Astăzi, Bittnet este un Grup de companii din domeniul IT din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, ELIAN Solutions, Equatorial Gaming, The eLearning Company, Softbinator, ISEC Associates, Computer Learning Center, IT Prepared si Nenos Software. Grupul Bittnet este listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul BNET. Începând cu 22 martie 2021, acțiunile BNET sunt incluse în doi indici globali: FTSE Global Micro-Cap și FTSE Total-Cap.

Te-ar mai putea interesa și
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
Lanțul de magazine La Cocoș, cea mai mare afacere românească din domeniul retailului alimentar, urmeaază să fie preluat efectiv de nemții de la Schwarz, patronii Lidl și Kaufland. În urma......
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a inamicilor Phenianului
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat "extinderea" şi modernizarea producţiei de rachete a ţării anul viitor, precum ...
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU a activat Planul Roșu de Intervenție
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU ...
Update: Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat pe pagina sa de Facebook că accidentul a avut loc pe DN 12 ...
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre acestea se numără 14 jucători și fostul vicepreședinte al Galatasaray
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre ...
Parchetul din Istanbul a anunţat, vineri, arestarea a 30 de noi persoane implicate în fotbalul turc, inclusiv 14 jucători ...