Bittnet Group raportează o creștere a cifrei de afaceri de 151% și reducerea la jumătate a pierderii brute în primele nouă luni din 2023

Bittnet Group a înregistrat o creştere a veniturilor cu 150%, o dublare a EBITDA şi o reducere la jumătate a pierderii brute pe parcursul primelor nouă luni din an, potrivit unui comunicat al companiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 nov. 2023, 19:37
Bittnet Group raportează o creștere a cifrei de afaceri de 151% și reducerea la jumătate a pierderii brute în primele nouă luni din 2023

Profitul operaţional la nouă luni a revenit în teritoriu pozitiv, însumând 5,7 milioane de lei (comparativ cu pierderea de aproape 1 milion lei înregistrată la 30 iunie 2023). Cifra de afaceri a ajuns la 278 de milioane de lei, în creştere cu 151% faţă de septembrie 2022, marja brută înregistrată la 44 de milioane de lei (plus 67%) iar EBITDA a atins 12,3 milioane lei, după un avans de 93%.

Pierderea brută a scăzut la 2 milioane de lei, jumătate faţă de pierderea din septembrie 2022.

„În ciuda contextului actual, caracterizat de reduceri semnificative de costuri la nivelul clienţilor globali şi de volatilitate şi incertitudine suplimentară la nivel legislativ în România, ne-am întrebat dacă am făcut cea mai bună alegere când ne-am propus să creştem profitabilitatea în 2023. Cu toate acestea, suntem încântaţi să vedem progrese semnificative: creşterea veniturilor combinată cu reducerea cheltuielilor administrative au dus la dublarea EBITDA faţă de septembrie 2022. Dacă vom continua pe această linie pozitivă, putem încheia anul cu o profitabilitate semnificativ crescută faţă de cea din 2022”, a declarat Mihai Logofătu (foto), CEO al Bittnet Group.

În trimestrul al treilea, Bittnet a adăugat peste 100 de noi clienţi, a continuat să optimizeze cheltuielile administrative, să îmbunătăţească gestionarea resurselor echipei şi să se concentreze pe cel mai mare pilon de afaceri din grup, cu cel mai mare potenţial de creştere: Cloud & Infrastructură. Potrivit comunicatului grupului, într-un an cunoscut ca „anul concedierilor” în giganţii IT globali, pilonul Cloud & Infrastructură a înregistrat cea mai mare creştere a veniturilor şi un profit operaţional de aproape patru ori mai mare în primele nouă luni.

„Activităţile din pilonul de Cloud & Infrastructură ale grupului au fost centrul atenţiei noastre în acest trimestru, fie că a fost vorba de integrarea în structura Grupului a proiectelor de M&A finalizate în ultimul an, fie că ne-am concentrat pe eficientizarea operaţională a companiilor din acest pilon. Cloud& Infrastructură este şi pilonul ale cărui rezultate influenţează cel mai mult performanţa consolidată a grupului şi acest lucru se vede şi în rezultatele la Q3 unde veniturile pilonului au crescut cu 233%, marja brută cu 190%, profitul operaţional fiind de patru ori mai mare”, a precizat Cristian Herghelegiu, GRUP CEO, Clould & Infrastructură.

Bittnet Group (BNET) este primul grup de companii IT din România listat pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), inclus in indicii BET-XT, FTSE Russel Micro-Cap si MSCI Frontier IMI. Bittnet funcţionează ca un integrator de servicii IT&C şi este un lider în domeniul formării profesionale în IT din România. Structura sa este organizată în patru piloni principali de activitate: educaţie, cloud şi infrastructură, securitate cibernetică şi aplicaţii de business şi software.

Te-ar mai putea interesa și
Israel – Armata a convocat aproximativ 100.000 de rezervişti
Israel – Armata a convocat aproximativ 100.000 de rezervişti
Armata israeliană a convocat aproximativ 100.000 de rezervişti care se adaugă soldaţilor obişnuiţi pentru a apăra graniţele cu Siria şi Libanul, dar şi pentru consolidarea controlului......
Iranul anunţă că instalaţia de îmbogăţire a uraniului de la Natanz a fost atacată
Iranul anunţă că instalaţia de îmbogăţire a uraniului de la Natanz a fost atacată
Ambasadorul Iranului la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), Ali Reza Najafi, a declarat luni că Israelul ...
Şoc la raft. Românii vor resimţi creşteri de preţuri chiar din această lună, crede analistul economic Adrian Negrescu
Şoc la raft. Românii vor resimţi creşteri de preţuri chiar din această lună, crede analistul economic Adrian Negrescu
Românii vor resimţi un şoc la raft chiar din această lună, pentru că preţul carburanţilor dictează în foarte mare ...
Samsung anunţă comunicaţii prin satelit pe telefoanele din seria Galaxy şi o colaborare cu Vodafone pentru teste
Samsung anunţă comunicaţii prin satelit pe telefoanele din seria Galaxy şi o colaborare cu Vodafone pentru teste
Samsung Electronics a anunțat luni extinderea continuă a capacităților de comunicații prin satelit pentru anumite smartphone-uri ...