Bittnet Group raportează venituri consolidate de 111 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, în creștere cu 35%

Grupul IT Bittnet raportează venituri consolidate de 111 milioane de lei, în creștere cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut și o marjă brută care atinge valoarea de 26,4 milioane de lei, în creștere cu 47% față de primele nouă luni din 2021.
Ion Dobreanu - vin, 11 nov. 2022, 19:22
Bittnet Group raportează venituri consolidate de 111 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, în creștere cu 35%

De asemenea, profitul operațional a atins valoarea de 3,5 milioane de lei, o creștere cu 9% față de anul trecut. În primele nouă luni din 2022, grupul a înregistrat o pierdere brută de 6,2 milioane de lei comparativ cu un profit de 4,6 milioane de lei în 2021.

„Anul 2022 este unul despre care putem vorbi la nesfârșit despre cât de dificil a fost și este din toate punctele de vedere. Efectele acestuia se observă în orice domeniu, iar la nivelul afacerii noastre, cu precădere în Divizia de Tehnologie, pe fondul întârzierilor tot mai mari pe lanțul de aprovizionare. Din estimările noastre, aceste întârzieri vor continua și în următoarele 18-24 de luni și, prin urmare, am decis să reevaluăm portofoliul nostru de servicii și produse pentru a diversifica soluțiile pe care le furnizăm, acordând o atenție sporită soluțiilor software, unde nu există întârzieri la nivelul livrărilor.

Această diversificare a soluțiilor vizează completarea portofoliului actual cu produse și servicii de nișă, precum și recurente, care vor fi comercializate sub forma unui abonament lunar sau anual, similar cu ceea ce este disponibil pe piață în cazul majorității soluțiilor software. Prin această abordare ofensivă, reconfirmăm poziția noastră de furnizor care răspunde instant nevoilor clienților, oferind acestora soluții inovatoare specializate pe verticalele de piață în care activează”, a declarat Mihai Logofătu (foto stânga), CEO și cofondator Bittnet Group.

Divizia de Tehnologie, reprezentată de Dendrio, Optimizor (fosta IT Prepared), Elian, Nenos, Nonlinear, FORT (nouă entitate, formată din GRX și ISEC), raportează venituri de 95,5 milioane de lei, în creștere cu 29% față de T3 2021. Marja brută, aproape de 20 milioane de lei, a crescut cu 45% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul ponderii crescute a serviciilor cu valoare adăugată mare în veniturile diviziei.

Creșterea cifrei de afaceri se reflectă într-o activitate mai intensă la nivelul echipelor de livrare, cu peste 2.000 de proiecte implementate de Divizia de Tehnologie în primele nouă luni ale anului. Profitul operațional înregistrat la nivelul acestei divizii este de 4,7 milioane de lei similar cu valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a creșterii semnificative a costurilor administrative, odată cu demararea contractului pentru noul sediul, precum și ca urmare a extinderii echipei.

Divizia de Educație, care include Bittnet Training, Equatorial, Computer Learning Center (CLC) și The eLearning Company, a păstrat tendința pozitivă de creștere de la începutul anului. Deși în lunile de vară contractarea și implementarea de training-uri încetinește față de celelalte luni ale anului, Divizia de Educație a înregistrat aproape o dublare a veniturilor din activitatea curentă, aproximativ 16 milioane de lei.

Marja brută a crescut în această perioadă cu 55% comparativ cu primele nouă luni din 2021, de la 4,1 milioane de lei, la 6,4 milioane de lei. Rezultatul operațional rămâne unul negativ la nivelul celui de-al treilea trimestru – 1,2 milioane de lei pierdere versus 1,5 milioane de lei anul trecut, chiar dacă rezultatul este mai bun cu 18% față de anul anterior. Rezultatul negativ se datorează în cea mai mare parte creșterii dimensiunii afacerii, precum și a extinderii echipelor din cadrul diviziei.

„La finalul lunii septembrie au fost finalizate tranzacțiile TopTech și 2Net Computer, iar în prezent integrarea celor două companii în cadrul grupului, la nivelul Diviziei de Tehnologie, este în plin proces de desfășurare. Prin urmare, rezultatele financiare ale celor două companii nu sunt consolidate în rezultatele financiare ale grupului. Alăturarea celor două companii în grupul Bittnet deschide un orizont complementar de produse, servicii IT și clienți, precum și creșterea prezenței Diviziei de Tehnologie în noi regiuni ale României, unde aceasta avea o prezență redusă – centru, sud și sud-estul Transilvaniei. Pe termen lung, estimarea noastră este că acestea vor genera venituri de minimum 80 de milioane de lei pe an.

De asemenea, în prezent suntem în discuții avansate pentru alte tranzacții de M&A. Dacă doar una dintre acestea se va încheia cu succes, vom începe anul 2023 cu o capacitate de a genera o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de lei. Obiectivul nostru este de a identifica companii care să ne permită să ne consolidăm prezența atât în activitatea clasică de integrare IT&C, cât și în zona de managed services”, a declarat Cristian Logofătu (foto dreapta), cofondator Bittnet Group.

În luna septembrie, grupul a anunțat că fondul de investiții Agista a depășit pragul de 5% deținere în acționariat, în mod individual, iar împreună cu Impetum Investments și cu un număr de persoane din managementul celor două vehicule de investiții, a fost depășit pragul de 15%.

Despre Bittnet

Compania Bittnet a fost fondată în anul 2007 de către frații Mihai și Cristian Logofătu ca o societate de training și soluții IT în România și în străinătate. Astăzi, Bittnet este un grup de companii din domeniul IT&C din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, FORT, ELIAN Solutions, Equatorial Gaming, The eLearning Company, ISEC Associates, Computer Learning Center, Nenos Software & Nonlinear, Optimizor, 2Net Computer și TopTech.

Grupul Bittnet este listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul BNET.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv automatizate pentru industria de retail şi logistică, deschisă la......
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă la paritatea puterii de cumpărare
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă ...
Exprimate în euro, prețurile la energie electrică plătite de consumatorii casnici din România sunt printre cele mai ...
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează din cele 7.000 prevăzute inițial
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează ...
Cel mai mare dezvoltator din România, statul, nu a reușit să cheltuie 175 de milioane de euro dintr-un împrumut acordat ...
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii ...